VICTORIE PENRU MINAUR – Echipa masculină secundă a învins CSM Oradea, scor 34-33

0
161

VICTORIE PENTRU MINAUR  Etapa cu numărul 17 a Diviziei A, seria D la handbal masculin a adus o a doua victorie consecutivă pentru echipa secundă a CS Minaur în fața formației orădene CSM Oradea, scor final 34-33. Prima repriză a fost dominată în întregime de gazde, echipa băimăreană reușind să egaleze de două ori, respectiv în minutul 2 (1-1) prin Dobra Mihai și în minutul 14 (8-8) prin Yashan Oleksandr și Crainic Adelin. În ciuda eforturilor oaspeților, gazdele reușesc să marcheze de trei ori consecutiv și să își crească avantajul pe care reușesc să și-l mențină până la pauză când se intră la vestiare cu scorul 20-16 pentru CSM Oradea.

Echipa antrenată de Florin Mironescu revine motivată de la vestiare și atacă cu succes de trei ori consecutiv poarta gazdelor, reducând la un singur gol avantajul acestora. În minutul 44 CS Minaur II reușește să egaleze și să preia conducerea, avantaj pe care îl păstrează până la finalul partidei, când tabela de marcaj se închide cu scorul 34-33 pentru CS Minaur II.

Loading...

CS Minaur II: Bledea (4 intervenții), Derzsi (10 intervenții). Dobra (9), Szabo (7), Yashan (5), Crainic (5), Teodorescu (5), Adoreanu (1), Armaș (1), Oargă (1), Bobolog, Ivanov. Antrenor: Florin Mironescu.

CS Minaur II revine pe teren propriu în fața propriilor suporteri, vineri, 29 martie când va evolua împotriva echipei secunde a AHC Potaissa Turda de la ora 14:30, la Școala gimnazială Vasile Alecsandri.

 

Sursă info și foto: Minaur.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.