AcasăActualitatePoliticTREI, DOAMNE, ȘI TOȚI TREI AU FURAT – Deputații maramureșeni Leșe, Horj...

TREI, DOAMNE, ȘI TOȚI TREI AU FURAT – Deputații maramureșeni Leșe, Horj și Beres s-au aflat în conflict de interese

spot_img

DISTRIBUIȚI

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 foști sau actuali parlamentari (14 actuali deputați, 17 foști deputați și un senator).

Pentru câțiva dintre aceștia, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, ca urmare a angajării de către aceștia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare.

Valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de 1.062.798 lei (aprox. 240.000 euro).

ANI mai aminteşte că, în perioada 2011-2015, a constatat alte 22 de cazuri de membri ai parlamentului care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală și administrativă.

Pe lista publicată astăzi figurează și trei deputați maramureșeni din mandatul 2008-2012. Dorul Leșe Brașoan, ales pe lista PDL, spre finalul mandatului a activat în grupul PNL din Camera Deputaților. În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 92.460 lei.

Horj Pavel a ajuns în Parlament pe listele PNL. În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 26.515 lei.

Ștefan Vasile Beres, deputat UDMR, a fost și mai lacom decât colegii pomeniți mai sus. El, în calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile prin care și-a angajat sora în funcția de consilier și pe fiul său în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractului civil încheiat, sora sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 37.646 Lei, iar fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 26.203 lei.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA