TRASEU ÎN DIAGONALĂ – Un tânăr cercetaş din Mangalia pleacă pe jos până în Seini

0
167
foto telegrafonline.ro

TRASEU ÎN DIAGONALĂ  Adrian Grigorescu are 17 ani și este elev al Liceului Teoretic “Callatis” din Mangalia. Este cercetaș în cadrul Asociației “Cercetașii Marini” din Constanța și are un vis: acela de a insufla spiritul de cercetaș tinerilor din întreaga țară.

În acest sens, tânărul din Mangalia a luat inițiativa de a străbate țara întreagă împreună cu doi colegi cercetași din Iași.

Cei trei vor porni în dimineața zilei de 15 iunie de pe plaja din Mangalia cu scopul de a ajunge în Maramureș și vor străbate astfel țara pe un traseu în diagonală, astfel că expediția lor poartă denumirea sugestivă “Diagonal”.

“Vrem să atragem atenția asupra faptului că cercetășia există în mod activ și în România și îmi doresc să o promovez în toată țara.

Prin locurile în care am mai fost și am cunoscut mereu oameni noi, aceștia ne-au spus că nu știau de existența noastră, a cercetașilor, decât prin filmele americane. Vrem să demonstrăm faptul că cercetașii români se implică activ în inițiative îndrăznețe și derulează proiecte interesante și importante peste tot în țară”, spune Adrian Grigorescu.

Diagonal este o expediție care presupune traversarea țării pe jos, de pe malul mării, din Mangalia, până în orașul Seini (Maramureș).

Cei trei tineri vor porni la drum pe jos, pe data de 15 iunie și își propun să parcurgă cei aproximativ 1000 de km într-o lună.

“Suntem 3 cercetași exploratori (în perioada liceului), un mangaliot (Centrul local Cercetașii Marini, Constanța) și doi ieșeni (Centrul local Sf. Dumitru, Valea Lupului) și vrem să traversăm țara pe jos pentru a promova cercetășia.

Practic vrem să le povestim oamenilor cu care ne întâlnim, ce înseamnă să fii cercetaș, ba mai mult, vrem să discutăm cu ei în timp ce vom merge, adică sa ne însoțească pe o anumită porțiune de traseu. (…) Cel mai important aspect al expediției este să facem și mai vizibilă cercetășia la nivel național, într-un mod cât mai practic, să ne întâlnim cu oamenii și să mergem cu ei pe traseu”, au scris tinerii pe pagina de Facebook a expediției.

sursa info şi foto Telegraf

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.