SUSȚINERE – Primarul Cătălin Cherecheș vine în sprijinul angajaților Urbis

4
3361

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, a luat atitudine în cazul nemulțumirilor angajaților societății Urbis.

În cursul dimineții de astăzi, 21 martie, acesta a participat la o întâlnire cu majoritatea angajaților nemulțumiți și a găsit, punctual, soluții la problemele lor. Aceste soluții urmează să fie adoptate în cadrul ședinței Consiliului de Administrație a societății Urbis, desfășurată în cursul acestei săptămâni. La întâlnirea desfășurată azi dimineață au participat și reprezentanții societății Urbis precum și cei ai mișcării sindicale la care sunt afiliați angajații societății de transport în comun.

urbis1

Cătălin Cherecheș s-a arătat nemulțumit de faptul că numărul de personal neproductiv din cadrul societății Urbis este foarte mare. Astfel, primarul municipiului Baia Mare a propus o regândire a acestui aspect astfel încât societatea să funcționeze în așa fel încât toți angajații să fie mulțumiți.

„Am considerat că este util în primul rând din punct de vedere uman și în al doilea rând datorită faptului că mă ocup de serviciile publice din acest oraș să iau act de problema pe care dumneavoastră o aveți și o ridicați. Dar mai mult decât atât să iau act de faptul că după ce v-ați exprimat nemulțumirile nu s-a găsit nici măcar o anumită doză de toleranță și de înțelegere, lucru care pe mine mă revoltă. Eu cred că într-o anumită instituție, acolo unde se vorbește despre angajați trebuie să se găsească mereu o cale de mijloc. Nu înseamnă că doar unii trebuie să aibă dreptate și ceilalți deloc ci trebuie să se găsească întotdeauna o cale a echilibrului. Calea echilibrului nu se poate găsi decât prin dialog și prin înțelegere. Munca șoferilor din această societate este una cu un grad de stres destul de mare și modul în care se abordează relația cu șoferii nu este una întotdeauna corectă. Dacă aștepti ca o dată pe an să te întâlnești cu ei și să vezi care sunt problemele din perspectivă salarială sau contractuală lucrurile nu o să funcționeze. O să se adune un an de zile tot felul de probleme, frustrări sau nemulțumiri și lucrurile se vor vedea în activitate sau modul în care omul vine cu plăcere sau nu la muncă”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

urbis2Mai mult, angajații ar urma să primească două legitimații de călătorie pentru ca rudele lor de gradul întâi să poată circula gratuit cu mijloacele de transport în comun.

Simona Vasiac

Te-ar mai putea interesa

Loading...

4 COMENTARII

  1. Ba da poți crede ! Ai uitat ca este campanie electorală! Daca tot scrii, puneți numele corect! Soferasule! Și eu sunt coleg cu tine însă văd lucrurile altfef! Unii tot vreți salarii mai semn ca nu va pasă de ziua de mâine! Eu doresc salar constant și societatea să funcționeze să merem toți cu o pâine acasă! Ăți auzit ieri ce să spus reducere a numarului de angajați, nu trebe sa aiba fiecare o paie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.