SURPRIZA SURPRIZELOR! – Serena Williams, eliminată incredibil la Miami

0
538

Surpriză uriaşă la Miami, acolo unde Svetlana Kuznetsova a avut o revenire fantastică în meciul cu Serena Williams, pe care a învins-o cu 6-7 (3), 6-1, 6-2. Sportiva de culoare ar fi putut să o întâlnească pe Halep în semifinale.

Principala favorită de la Miami a părăsit competiţia în această seară, după ce a fost învinsă, total neaşteptat, de ocupanta locului 19 WTA, Svetlana Kuznetsova. Nimic nu anunţa un astfel de deznodământ, iar prima parte din manşa întâi se disputa conform pronosticurilor: Serena a reuşit break-ul din start şi s-a distanţat la 3-0. Cu o voinţă incredibilă, rusoaica a recuperat break-ul şi a împins setul în tie-break, însă nu a mai avut forţa să finalizeze.

Serena şi-a adjudecat aşadar prima manşă, iar puţini mai credeau că fosta învingătoare de la Roland Garros mai poate emite pretenţii. Ceea ce a urmat a fost, însă, o lecţie de tenis predată celei mai bune sportive din sportul alb în ultimele două decenii. Kuznetsova a fost peste tot pe teren, a lovit fără frică, demolând-o pur şi simplu pe Serena. Rusoaica a reuşit să câştige 8 game-uri la rând, iar victoria a venit firesc. De notat că sportiva din SUA a greşit, totuşi, mult, fiind vizibil deranjată şi de căldură.

8-2 era scorul întâlnirilor directe dintre cele două combatante, favorabil numărului unu mondial. Ultima dispută avusese loc la Miami 2015, când sportiva din SUA i-a administrat adversarei o corecţie severă: 6-2, 6-3. Precedentul succes al Kuznetsovei avusese loc tocmai în 2009

În turul următor rusoaica va da piept cu învingătoarea din meciul Svitolina (12) – Makarova (30). Victoria ei e o veste bună şi pentru noi, Halep fiind pe aceeaşi parte de tablou. Simona evită astfel un eventual duel în semifinale cu Serena, cea care o eliminase în urmă cu aproximativ 10 zile în sferturi la Indian Wells.

Halep şi Kuznetsova s-au întâlnit până în prezent de şase ori, fiecare trecându-şi în cont trei victorii. Svetlana va fi greu de bătut de oricine dacă evoluează ca în ultimele două seturi astăzi, însă rusoaica e celebră pentru inconstanţa sa de la o partidă la alta.

 

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.