ȘTIAI ASTA? – Cum și ce visează lumea, în funcție de vârstă

0
178
foto: www.pentrusuflet.com

ȘTIAI ASTA?  Visele rămân în mare parte un mister pentru noi. Unii cred că sunt influenţate de stările noastre de peste zi, alţii se hazardează să vadă în ele premoniţii. Până se va afla cine are dreptate – dacă se va afla vreodată -, iată ce se ştie sigur despre “filmele” pe care le urmărim în somn.

Loading...

  • Copiii nu visează despre ei până la 3 ani, spun specialiştii.
  • Nu toată lumea visează în culori! Conform unui studiu, bătrânii visează mai mult în alb şi negru.
  • Şi nevăzătorii visează. Cei care s-au născut orbi visează sunete şi mirosuri şi experimentează în somn senzaţii tactile. Cei care şi-au pierdut vederea la un moment dat continuă să viseze imagini, ca majoritatea oamenilor.

NEIMPRESIONANTĂ – Mare vedetă a anilor 2000 a întors doar un scaun la Vocea României

  • Aproape 30% dintre oameni au avut un vis premonitoriu, conform studiilor efectuate de specialişti în domeniu.
  • Visăm numai persoane şi locuri pe care fie le cunoaştem, fie le-am văzut la un moment dat în viaţă. Dacă ni se pare, uneori, că oamenii din vis ne sunt necunoscuţi este pentru că… le-am uitat figurile, dar creierul le-a reţinut undeva, într- un colţişor, într-o bază de date de unde ia personaje cu care ne populează visele…

RAPORT ÎN FRANȚA – Peste 2000 de minori radicalizați până în septembrie

  • Visăm cam 6 ani din viaţă şi avem 4-6 vise pe noapte.
  • Ne ia 5 minute să uităm jumătate din ceea ce am visat şi 10 minute pentru a uita 90%. Cu alte cuvinte, după ce te-ai trezit şi te-ai spălat pe faţă şi pe dinţi, e foarte posibil să nu mai ai în cap aproape nimic din filmul nocturn.
  • Bărbaţii visează… mai mult bărbaţi, în timp ce femeile visează în mod egal persoane de ambele sexe. În acelaşi timp, în visele bărbaţilor îşi face loc mai multă violenţă, în vreme ce în ale femeilor e mai mult sex.
  • Scenele de sex visate diferă la bărbaţi şi femei. Ei visează actul sexual derulat explicit şi de multe ori cu partenere multiple, în vreme ce ele visează mai mult partea de preludiu – sărutări şi momente tandre.

MEMORIA TIMPULUI – Ce s-a întâmplat de-a lungul vremii în 25 septembrie (VIDEO)

  • Nu e neobişnuit să integrăm în vis stimulii externi. Soneria telefonului ori lătratul unui câine îşi vor face loc în visul nostru înainte de a reuşi să ne trezească. La fel, dacă ne e sete sau frig ori trebuie să mergem la toaletă, e posibil să ca aceste nevoi să influenţeze derularea visului, ca abia după o vreme să ne facă să ne trezim pentru a bea apă sau a ne înveli mai bine.
  • Şi animalele visează! În timpul somnului, undele cerebrale ale necuvântătoarelor sunt asemănătoare cu acelea ale oamenilor.

Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.