START LA EURO 2016 – Planeta fotbal

0
99

Articolul de faţă este scris înaintea meciului Franţa-România, care deschide „balul” numit Euro 2016 şi vrea să sublinieze impactul mondial al unui sport numit fotbal, pe care-l practică acum nu doar adulţii ori juniorii, ci şi femeile, care au campionate naţionale, continentale şi chiar mondiale.

La care asistă oameni tineri sau adulţi, dar şi femei, care, nu o dată, au pasiuni greu de sugerat. Şi tot la care merg pe stadioane sau iau loc în faţa televizoarelor oameni simpli, dar şi politicieni, universitari ori studenţi şi elevi, actori, scriitori sau cântăreţi, celebri sau nu.

Cuprinderea sa este planetară, depăşeşte cu mult practicanţii celei mai răspândite religii. Îmi amintesc că, în timpul războiului civil din Liban, care a făcut ravagii ani la rând (între 1975 şi 1990), în această ţară numită cândva Elveţia Orientului Apropiat, în perioada campionatelor europene de fotbal din Italia (1980), Franţa (1984), RFG (1988), Suedia (1992), Anglia (1996) şi din Belgia-Olanda (2000), şi, evident, a Cupelor Lumii din 1978 (Argentina), 1982 (Spania), 1986 (Mexic) şi 1990 (Italia), între beligeranţi intervenea un armistiţiu respectat scrupulos de către toţi.

Armistiţiu care nu a intervenit, în schimb, în timpul Paştelui catolic din 1999, când nu au vrut cu niciun chip preşedintele Bill Clinton şi secretarul său de Stat Madeleine Albright, urmaţi orbeşte de inşii cu caschete militare. Asta, deşi, în numele lui Hristos şi al liniştii ce trebuie să caracterizeze marea sărbătoare creştină, însuşi Papa Ioan Paul al II-lea ceruse încetarea bombardamentelor. Nu a fost auzit! Despre Paştele ortodox nu mai vorbesc, numărul victimelor civile înregistrate în acele zile reprezentând un adevărat record.

Tot fotbalul este sportul care stârneşte nu doar mândrie, bucurii de nedecris şi satisfacţii uriaşe la nivel personal şi naţional, ci şi atâtea pasiuni, care, uneori, depăşesc orice limită şi aduc în prim-plan acea categorie specială de fani numiţi „hooligans”. Mă gândesc la ceea ce s-a petrecut la 29 mai 1985, pe stadionul Hysel din Bruxelles, în timpul finalei Cupei Campionilor Europeni dintre Juventus Torino şi Liverpool, când, din cauza incidentelor provocate de spectatorii englezi, au decedat 39 de fani italieni, iar 600 au fost răniţi. A fost picătura care a umplut paharul, de atunci şi până în sezonul 1990-1991, echipele englezeşti fiind excluse de la orice competiţie continentală intercluburi. Aceiaşi huligani şi-au dat în petec la 15 aprilie 1989, când, în timpul semifinalei Cupei Angliei, dintre Liverpool şi Nottingham Forest, ce se disputa pe teren neutru, pe stadionul Hillsborough din Sheffield, au decedat 96 de suporteri, 766 fiind răniţi (de notat că unul dintre răniţi a supravieţuit tragediei aproape 4 ani în stare vegetativă, înainte de a deveni cea de a 96-a victimă).

Şi tot aceleaşi pasiuni duse dincolo de orice limită au dus la împuşcarea fotbalistului columbian Andrés Escobar. A jucat fundaş la cluburile Atletico National şi BSC Young Boys, cât şi la echipa naţională, în care a evoluat de 50 de ori, participând la Cupa Lumii în 1990 şi 1994, şi la Cupa Americii în 1989 şi 1991 cu naţionala ţării sale. Pe 22 iunie 2004, la meciul Columbia-SUA din grupa Cupei Lumii din 1994, disputată în America, el a marcat un autogol din cauza căruia ţara sa a fost eliminată prematur din competiţie, deşi înaintea începerii sale era considerată un outsider. Este grupa în care s-a aflat şi România lui Hagi, Gică Popescu, Răducioiu şi Ilie Dumitrescu (care bătuse Columbia cu 3-1). La 2 iulie 1994, Escobar a fost împuşcat în faţa unui bar din Medellin de un ins ce a strigat „gol” de fiecare dată când a tras asupra lui 12 gloanţe.

Cum spuneam, fotbalul este un sport care atrage în tribune şi mari politicieni, care nu pregetă să-şi exprime imensa bucurie când echipa lor favorită câştigă. Pe urmă, nu e un paradox ca acelaşi fotbal să le provoace satisfacţii politice. Este cazul lui Silvio Berlusconi, despre care mulţi ziarişti spun că partidul lui, Forza Italia, a câştigat alegerile legislative, iar el a devenit premier şi datorită faptului că, în anii ’80, a făcut din echipa F.C. Milan o superforţă a Europei şi lumii fotbalului, fanii răsplătindu-i şi la urne această realizare.

Dacă tot vorbim despre Italia, cine poate uita bucuria de copil cu care preşedintele acestei ţări, Sandro Pertini (86 de ani, atunci), s-a urcat în avionul special care a mers la Madrid spre a aduce în ţară „squadra azzura” legendarilor Zoff, Baresi, Scirea, Conti şi Rossi, care câştigase Cupa Lumii din 1982, când substanţa numită carnetina a făcut furori în organismele fotbaliştilor din Cizmă?

Marii lumii au şi scăpări de nepermis când vine vorba de fotbal. Să amintesc că, pe 7 mai 1986, la finala Cupei Campionilor Europeni, Steaua-F.C. Barcelona de la Sevilla, potrivit protocolului stabilit dinainte, regele Spaniei, Juan Carlos, trebuia să înmâneze trofeul echipei câştigătoare. Cum aceasta nu fost F.C. Barcelona, regele a dispărut rapid de pe stadion, comiţând un gest greu de scuzat…

Dar acelaşi fotbal provoacă şi dizgraţia conducătorilor unei ţări! Este cazul lui Nicolae Ceauşescu, cel care nu a fost de acord cu transmiterea de către TVR a Campionatului European de fotbal din Franţa – 1984, când s-a ajuns la „satelizarea” ţării, cu consecinţe incalculabile. Astfel, românii din sud şi-au făcut antene de bulgari, cei din Moldova au privit la sovietici, via Chişinău, cei din Transilvania – la DUNA, iar cei din Banat – la sârbi.

Din păcate, azi, suntem în aceeaşi situaţie: preşedintelui Iohannis şi premierului Cioloş li se rupe în pălăria de sas şi, respectiv, în basca de ardelean de poporul român, care nu vede la TVR Euro 2016, la care joacă şi naţionala tricoloră. Ei să voiajeze afară, pe bani grei de tot, că, vorba sinistrei Elena Ceauşescu, naţiunea trebuie să fie odihnită a doua zi!

Una peste alta, planeta fotbal este o realitate, un fenomen uriaş, cu impact multilateral, care ne face să aşteptăm cu emoţie reîntâlnirea cu stadioanele lumii, pe care jucătorii ne provoacă atâta plăcere şi bucurie, încât, pentru o clipă, uităm de marile drame şi tragedii ale vieţii de zi cu zi.

Altfel zis, planeta fotbal induce o stare de graţie, provocată de un sentiment unic şi uriaş!

Dumitru Constantin

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.