SEMNAL DE ALARMA – „Vom muri cu asigurările de sănătate în mână!”

0
394

SEMNAL DE ALARMĂ  Ieftinirea medicamentelor ar putea cauza dispariția acestora de pe piață. Un proiect de lege care vizează ieftinirea a zeci de medicamente cu 35 %, pus deja în dezbatere publică pe pagina Ministerului Sănătății, ar putea adânci grav criza pilulelor din spitalele și farmaciile din România.

Asociațiile pacienților, care se luptă deja de câțiva ani cu lipsa tratamentelor, spun că acest lucru va duce la dispariția a nu mai puțin de 120 de tratamente din cauza că prețul acestora va fi mișcorat dintr-o dată cu un procent atât de mare și nu în trei etape cum se stabilise inițial.

De la 1 aprilie, medicamentele s-ar putea ieftini considerabil. Acesta ar trebui să fie o veste bună pentru români însă, din păcate, nu este deloc așa. Și asta din cauză că o ieftinire cu 35 de procente, aplicată dintr-o dată și nu în trei etape cum se discutase inițial, va duce la un adevărat dezastru pe piața farmaceutică. Un dezastru care se va răsfrânge, evident, asupra bolnavilor care nici măcar acum nu-și găsesc doctoriile de care au atâta nevoie.

„Încă din 2015, bolnavii care suferă de diferite forme de cancer se aprovizionează cu medicamente din țările vecine: Ungaria, Bulgaria, Slovenia. Însă și aici este o întreagă poveste pentru că doar o parte dintre pacienți își permit să-și cumpere tratamentul necesar cu banii jos…. Cu alte cuvinte cine are posibilitate trăiește, cine nu moare! Vor muri cu asigurările de sănătate în mână. Vom muri încet și în chinuri!… pentru că asta-i România”, spune Cezar Irimia, președintele Asociației bolnavilor de Cancer din România, conform Libertatea.ro.

Acesta ne-a dezvăluit că, potrivit ultimelor statistici, în fiecare an 78.000 de români sunt depistați cu cancer, iar dintre aceștia 48.000 își pierd viața. Cu alte cuvinte, în România, mor zilnic 130 de persoane din cauza acestei maladii.

„Și pe cine credeți că interesează? În loc să facă anumite demersuri pentru ca pacienții să poată beneficia de tratamentul de care au nevoie, Guvernul și Ministerului Sănătății ne aruncă în groapă!”, a adăugat Irimia.

Sursă info.

Sursă foto.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.