SCENA ACCIDENTULUI DIN FAȚA PRIMĂRIEI BAIA MARE – Șoferul taximetrului, în comă. Declarația halucinantă a celuilalt șofer implicat

0
5182

SCENA ACCIDENTULUI Un accident rutier grav s-a petrecut ieri, la orele prânzului, în municipiul Baia Mare. Un taximetru a ajuns cu roțile în sus pe strada Gheorghe Șincai din municipiu, chiar în fața primăriei. Pompierii maramureșeni au intervenit cu utilaje pentru descarcerare, iar șoferul taximetrului a fost transportat de urgență la spital cu multiple fracturi.

Potrivit polițiștilor maramureșeni, accidentul s-a produs după ce taximetristul a încercat să evite un alt participant la trafic, a efectuat o manevră bruscă și a pierdut controlul autoturismului care, din nefericire, a ajuns pe plafon. Martorii, dar și celălalt șofer implicat în accident, spun însă altă variantă. Ce e drept, nu cu mult diferită de pozița oficială a IPJ, însă destul de diferită încât să schimbe rezultatul anchetei.

Șoferul taximetrist, în stare gravă

Imediat după ce a fost scos dintre fiarele distorsionate ale autoturismului, bărbatul a fost transportat de urgență la spital, rănile acestuia fiind grave. Datorită durerilor insuportabile ale rănilor produse în accident, medicii ar fi decis să îi inducă coma, spun cunoscuții acestuia.

E șofer profesionist. Face taxi în timpul liber, că el e angajat ca șofer pe o mașină de transport valori. Duce bani între bănci. Vă dați seama că nu oricine poate să lucreze în meseria asta. Nu știu să mai fi făcut vreodată un accident, el conduce foarte preventiv”, a declarat un coleg al bărbatului pentru ActualMM.ro

Martorii spun că un alt participant la trafic a acroșat taximetrul

Printre cei ajunși la fața locului s-a aflat și patronul firmei de taxi. Acesta spune că de vină, defapt, pentru accident, ar fi tânărul șofer al celuilalt autoturism implicat în accident. Potrivit acestuia, tânărul ar fi acroșat taximetrul și l-ar fi aruncat în bordură, moment în care acesta s-a răsturnat.

Declarații halucinante ale celeilalte persoane implicate în accident: “Am intrat pe banda lui, dar puțin.. 20-30 de centimetri”

Celălalt participant la trafic implicat în accident are o cu totul altă opinie cu privire la modul în care s-a produs întâmplarea.

Eram pe carosabil și la un moment dat am vrut să schimb banda de mers. M-am asigurat în oglindă și am trecut cu roata, nu știu, foarte puțin… vreo 20-30 de centimetri pe lângă bandă și am așteptat ca domnul de aicia să treacă. Și el a trecut cu o viteză foarte mare și efectiv m-a lovit. Eu nu m-am mișcat, nu m-am tras în el, nu am făcut absolut nimic. Asta a fost tot”, spune tânărul.

Polițiștii băimăreni continuă cercetările în acest caz. Rămâne de văzut care dintre cei doi șoferi a fost vinovat de producerea accidentului care a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie.

Adrian Barbur/ ActualMM

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.