AcasăActualitateSocialSatul maramuresean dispare. Autoritatile fac simpozioane

Satul maramuresean dispare. Autoritatile fac simpozioane

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vineri, 10 octombrie 2014, începând cu ora 10:30 in sala de şedinţe a Prefecturii judeţului Maramureş a avut loc simpozionul „Salvaţi Satul Maramureşean”, organizat de Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş in colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Nord – Vest. La simpozionul dedicat păstrării valorilor tradiţionale ale arhitecturii rurale din toate zonele Maramureşului au participat primari si reprezentanţi ai unităţilor administrativ teritoriale din întreg judeţul.

Cuvântul de deschidere l-a avut prefectul Anton Rohian. Acesta a mărturisit faptul că, de  mai bine de un an de zile poarta discuţii cu Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare vizavi de stoparea şi transmiterea unui semnal clar despre modul in care se construieşte in judeţul Maramureş. “Trebuie să fim preocupaţi despre ce lăsăm urmaşilor noştri ca moştenire. Am văzut intr-o zi cum cineva demonta o casă cu tindă, cu târnaţ, cu poartă maramureşeană… O duceau in Japonia. Bătrânii au vândut-o si ea părăsea tara. Modernizarea Maramureşului, dacă o numim aşa, duce la distrugerea a ceea ce înseamnă acum Maramureşul. Voi face azi o „prezentă” a primarilor la acest simpozion. Să văd cine a răspuns pozitiv chemării mele. Să văd pe cine doare, pe cine interesează aceste probleme. De ce Austria, Ungaria, Germania sau Italia au nişte reguli de arhitectură si urbanism extrem de stricte, in funcţie de regiune. De ce acolo nimeni nu mişcă nimic fără aprobare?”  a spus prefectul Anton Rohian.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a punctat faptul că „aici nu vorbim doar despre case, ci despre oameni!” Acesta a mai spus ca e prima data după 25 de ani când cineva pune la masă autorităţile din Maramureş in aceasta chestiune: „Îl felicit pe domnul prefect Anton Rohian pentru această iniţiativă. E destul de greu, daca nu aproape imposibil, să ducem un demers sănătos prin impunere. Trebuie să îl facem prin educaţie si prin conştientizare. Dacă le vom impune, nu vor înţelege, probabil, si vor intra intr-un conflict mental cu autoritatea locală. Mă întreb doar de ce in ultimii 25 de ani nimeni din cei ce au ocupat funcţii de conducere in acest judeţ nu au făcut nimic in acest sens”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu a transmis un îndemn înspre primarii din judeţ: “Să nu ne fie frică să stabilim reguli. Spun asta primarilor. Să nu le fie frică să stabilească regulii in a construi. E important să ducem mai departe modul cum înaintaşii noştri au construit. Si au construit bine! A vedea kitsch peste tot in Maramureş este grav. Noi, Consiliul Judeţean vă suntem parteneri!” Stefan Paskucz, preşedintele OAR-NV s-a declarat entuziasmat de „mâna întinsă” de autorităţile judeţului Maramureş si a punctat faptul că acest simpozion este o garanţie a faptului că se doreşte un proiect coerent cu masuri concrete.

Începând cu ora 13:00 a fost vernisata expoziţia „Reconversia gospodăriei ţărăneşti”. La finalul simpozionului, in holul Prefecturii a avut loc o degustare de produse tradiţionale din Maramureş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA