SĂRBĂTOARE – Sobor de şapte Arhierei la hramul Mănăstirii Bârsana (FOTO)

0
434

MĂNĂSTIREA BÂRSANA Un sobor de șapte arhierei au oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la hramul Mănăstirii Bârsana, la care a asistat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Întâistătătorul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

MĂNĂSTIREA BÂRSANA Soborul Arhiereilor a fost alcătuit din Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, P.S. Nicodim – Episcopul Severinului și Strehaiei, P.S. Visarion – Episcopul Tulcii, P.S. Macarie – Episcopul Europei de Nord, P.S. Andrei – Episcopul Covasnei și Harghitei, P.S. EmilianLovişteanul – Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, P.S. Iustin Sigheteanul – Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Din sobor au făcut parte peste 60 de preoţi şi diaconi: protoierei, parohi, stareţi de mănăstiri, exarhii mănăstireşti al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului – Arhim. Dumitru Cobzaru şi al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului – Arhim. dr. Timotei Bel.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în Altarul de Vară, iar răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Arhanghelii” a preoţimii din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, dirijată de pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu.

O mulţime de credincioşi au umplut curtea Mănăstirii Bârsana cu ocazia hramului, care au venit de pe toate văile Maramureşului voievodal, îmbrăcaţi în frumoase straie populare albe. Între credincioşi a fost şi o procesiune din Strâmtura, în frunte cu preotul Marius Covalcic şi profesorul de religie Gheorghe Tăut, care vrea sa relanseze şi la Mănăstirea Bârsana obiceiul procesiunilor formate din copii. Procesiunea de la Strâmtura, pe care am întâlnit-o şi la Mănăstirea Scărişoara Nouă, la distanţă de peste 200 km, a fost formată din peste 60 de copii, toţi îmbrăcaţi în alb, care, cu prapori şi icoane în mâini, cântau pricesne închinate Maicii Domnului.

După citirea Sfintei Evanghelii, Î.P.S. Andrei a rostit un cuprinzător cuvânt de învăţătură, intitulat „Biserică misionară”, în care a arătat că Domnul i-a făcut pe Sfinţii Apostoli misionari, dar nu numai pe ei, ci pe întreaga Biserică Ortodoxă. Dacă azi există multă lume care nu ştie cine este Hristos, noi, cei care am aflat Cine este, trebuie să spunem celor ce nu ştiu cine este Iisus Hristos, adică să devenim şi noi misionari. Fiecare dintre noi trebuie să devenim misionari, a specificat Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Apoi, Î.P.S. Andrei, ca participant la Sfântul şi Marele Sinod din Creta, a vorbit credincioşilor despre cele 6 puncte mai importante care au făcut obiectul dezbaterilor: misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea de azi, diaspora ortodoxă, autonomia şi modul ei de proclamare, taina căsătoriei şi impedimentele ei, importanţa postului şi reflectarea lui astăzi, relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine.

Î.P.S. Justinian, în cuvântul rostit mulţimii de credincioşi, a mulţumit lui Dumnezeu că i-a ascultat rugăciunea pe care a înălţat-o în colbul pământului unde este aşezată biserica de azi, stând mult timp în genunchi pentru ca pe acest loc Dumnezeu să mai înalţe încă o dată mănăstire. „Pământul acesta este amestecat cu sânge de mucenici. Toţi călugării şi preoţii au fost ucişi în secolul al XVII-lea. Locul de la Bârsana a fost un loc binecuvântat de Dumnezeu şi trebuie să devină un loc ales. Fraţilor, bucuraţi-vă că avem acest loc de aici”, a spus Î.P.S. Justinian, după care a continuat cu o mărturisire: „Mă rog lui Dumnezeu că este nevoie în lumea de acum de multă rugăciune şi încredere în Dumnezeu.”

Oficiile de gazdă le-a făcut P.S. Iustin Sigheteanul, care a mulţumit Î.P.S. Mitropolit Andrei pentru strădania de a ajunge la Mănăstirea Bârsana de ziua hramului, şi Arhiereilor prezenţi pentru efortul făcut. A mulţumit maicii stareţe, stavrofora Filofteia, pentru organizare, preoţilor pentru prezenţă, coralei pentru interpretare şi credincioşilor care au venit să se roage la hramul mănăstirii.

Maica stareţă, stavrofora Filofteia, a fost distinsă cu „Crucea Voievodală Maramureşeană” pentru efortul depus de-a lungul anilor pentru ca acest complex monahal să fie cunoscut atât în ţară, cât şi străinătate.

„Crucea Voievodală Maramureşeană” pentru clerici a înmânat-o P.S. Iustin Sigheteanul pr. dr. Petrică Aurelian Covaciu, dirijorul Coralei „Arhanghelii” al preoţilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, cu care a făcut mai multe turnee în străinătate, precum şi al Corului „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.

1a369f90a709436693d16376f0d981c8

02787bab6d1b4b97b7556378630f87a00739272e299d41a3aa59981eb4d004619076659f87724333ae92ccee55771282c3c4f69e5af445e79d1bc8896267d1c4caf0980b1b5d4e4598f594a68f82b3e2cd04ff8deede455a81eb1cec8893c349d1752f0cf467497c8471e714314af98edc6e67a8b20d4919b411b29319d6c51e

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.