AcasăEvenimentSĂPTĂMÂNA MARE - (FOTO) Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopala din...

SĂPTĂMÂNA MARE – (FOTO) Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopala din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

În Sfânta şi Marea Joi a Săptămânii Patimilor, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Denia celor 12 Evanghelii, în fruntea unui sobor de preoţi, din care au făcut parte arhim. dr. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei, împreună cu slujitorii sfântului locaş. Răspunsurile au fost date de grupul de cântăreţi ai Catedralei.

La Evanghelia a VI-a, Arhiereul a scos pe propriii umeri Sfânta Cruce din Sfântul Altar, însoţit de soborul de preoţi şi diaconi, şi, în sunet de toacă şi cântări, a aşezat-o în mijlocul Catedralei, pentru ca mulţimea mare de credincioşi, prezenţi la această zi unică din anul bisericesc, să se închine Ei.

În cuvântul de învăţătură rostit la terminarea citirii Sfintelor Evanghelii, P.S. Iustin Sigheteanul s-a referit la importanţa Sfintei şi Marii Joi din Săptămâna Pătimirilor lui Iisus Hristos, la gestul spălării picioarelor Apostolilor de către Iisus Mântuitorul, la instituirea Sfântei Euharistii, la înfricoşătoarea rugăciune a Mântuitorului din Grădina Gheţimani, la trădarea lui Iuda pentru 30 de arginţi şi prinderea Mântuitorului de către soldaţii romani.

„Jertfa Mântuitorului pe Cruce, sângele Său vărsat a spălat păcatul întregii umanităţi, până la Hristos şi după Hristos. A fost ultima jertfă vie, pe care Mântuitorul a îndeplinit-o din smerenie, ascultare şi iubire faţă de Tatăl şi faţă de umanitate. Faţă de fiecare din noi în parte şi faţă de întreaga umanitate. Şi a zis: aceasta să faceţi întru pomenirea Mea. De două mii de ani Biserica, ascultând de glasul Mântuitorului, săvârşeşte Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie în Sfânta Liturghie”, a spus P.S. Iustin Sigheteanul.

Apoi Arhiereul a vorbit credincioşilor despre asumarea Crucii mântuitoare de către noi, credincioşii. „Fiind creştini ai Crucii, trebuie să ne asumăm toate ale lui Hristos. De atunci şi până astăzi, Biserica lui Hristos cea adevărată este Biserica Crucii. Să ne asumăm Crucea lui Hristos, că ea este biruinţa. Crucea este singura care ne poate aduce, prin jertfă, pătimire, suferinţă şi nevoinţă, arvuna şi garanţia învierii”, a mai spus P.S. Iustin Sigheteanul.

00af28a75a7546898c3c5d68b8c233ab33e747e1c8db4b2e8cc04a1a2ee5e7e861c76fa2d9b742499e516d9ef72aa1e277cab13b8cc0477a971af5adadb42dd94693135cd25e4cce841c750ef2d466004693135cd25e4cce841c750ef2d46600 a1928944e7e34223b6ac01c747576817cf4da2f9a01b444b849f66df1cc5e35f

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA