SANCȚIUNI ÎN VIȘEU DE SUS – Scandalagiii, liniștiți de jandarmii maramureșeni

0
186

SANCȚIUNI ÎN VIȘEU DE SUS  Jandarmii aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Vişeu de Sus,  au fost solicitaţi să intervină în  situaţii de încălcare a prevederilor legale şi au aplicat sancţiuni contravenţionale conform competenţelor.

Duminică, 6 ianuarie, în jurul orelor 18.00, o persoană de sex feminin  din Vişeu de Sus, a solicitat intervenţia forţelor de ordine la domiciliul său deoarece un bărbat din localitate, cu vârsta de 52 de ani, bărbat despre care femeia spunea că este concubinul ei şi că este sub influenţa băuturilor alcoolice, a adresat acesteia expresii şi cuvinte jignitoare, a tulburat liniştea prin strigăte şi larmă.

În aproximativ o oră, tot în Vişeu de Sus, locatarii unui imobil de pe strada Bogdan Vodă, au solicitat intervenţia jandarmilor deoarece un tânăr de 22 ani din localitate, a pătruns în scara acelui imobil şi a tulburat liniştea locatarilor prin strigăte şi larmă. Pentru aceste fapte celor doi li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale conform legii.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe 112”.

 

Informații furnizate de IJJ Maramureș

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.