REVENIRE DE SENZAȚIE – Halep a câștigat după ce a salvat o minge de meci în setul doi!

0
179

REVENIRE DE SENZAȚIE Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Miami Open, după ce a câștigat un meci ce părea pierdut, în fața Samanthei Stosur, cu 4-6 7-5 6-2, în două ore și zece minute.

Loading...

Deși a făcut prima break-ul în setul întâi, românca a pierdut, apoi, patru game-uri consecutive, iar australianca a câștigat manșa.

În actul următor, Halep nu dădea semne că va reuși să-i pună probleme lui Stosur, care controla jocul cu forehand-ul ei extrem de puternic.

A cincea jucătoare a lumii a reușit însă să întoarcă partida în favoarea ei în momentul în care adversara avea 5-2 în setul secund. După ce și-a făcut serviciul, Halep a recuperat break-ul, iar, apoi, când a servit din nou, a salvat și o minge de meci a adversarei.

Seria câștigătoare a româncei a continuat apoi cu adjudecarea setului și cu un break realizat în debutul decisivului. În continuare, ultimul set a fost la discreția Simonei, care s-a calificat în sferturile de finală.

Halep o conduce acum pe Stosur (32 ani, 19 WTA) cu 5-4 la general. Stosur câștigase ultima partidă, anul trecut, în optimi la Roland Garros, cu 7-6 (0), 6-3, după patru victorii consecutive ale româncei (inclusiv una tot în 2016, în semifinale la Madrid, 6-2, 6-0). Bilanțul pe hard este de 4-1 pentru Simona.

Românca și-a asigurat un cec de 146.575 dolari și 215 puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe britanica Johanna Konta, victorioasă cu 7-5, 6-1 în fața spaniolei Lara Arruabarrena. Konta (25 ani, 11 WTA), cap de serie numărul 10, a câștigat singurul meci anterior dintre cele două jucătoare, disputat în 2015, la Wuhan (China), în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5. Va fi o avanpremieră a meciului de Fed Cup dintre echipele României și Marii Britanii.

Dacă va trece de britanică, Halep va reveni pe locul patru în clasamentul WTA, urmând să o depășească pe Dominika Cibulkova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.