AcasăActualitateSocialProtest spontan la Posta din Baia Mare (VIDEO)

Protest spontan la Posta din Baia Mare (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

50 de lucrători poştali din Baia Mare au protestat astăzi, spontan, împotriva deciziei Companiei Poşta Română de a reduce timpul de lucru cu până la patru ore şi de a diminua salariile cu 25 sau 50 la sută. Aceste măsuri vor afecta 300 de angajaţi la nivel de Maramureş, 100 dintre ei din municipiul reşedinţă de judeţ.

300 de lucrători poştali din Maramureş vor avea salariile diminuate cu 25 până la 50%, potrivit unei decizii luate de conducerea Companiei Poşta Română. Extrem de nemulţumiţi, 50 dintre ei au declanşat în această dimineaţă un protest spontan la sediul Oficiului judeţean. Acestea vizează în primul rând reducerea normelor de lucru pentru 100 de slariaţi la nivel de Baia Mare şi a altor 200 în restul judeţului.
Pentru a ţine situaţia sub control directorul Oficiului Judeţean de Poştă,  Mariana Iacob a solicitat o întâlnire doar cu reprezentanţii oficiilor poştale. Se pare că focul le-a ajuns deja la deget poştaşilor maramureşeni, astfel că după sărbătorile pascale am putea asista la noi acţiuni de protest şi chiar la oprirea activităţii.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA