Protejarea populaţiei şi a bunurilor materiale sunt priorităţile cerute de ministrul Radu Stroe

0
79

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a convocat, în această după amiază, o videoconferinţă cu prefecţii, subprefecţii şi membrii comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Acesta a precizat că şedinţa C.N.S.U. are un caracter preventiv, dar şi de acordare în perioada de avertizare hidrometeorologică, iar angajaţii structurilor cu atribuţii în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă trebuie să fie la datorie. Directorul ANN, Ion Sandu, a adăugat că precipitaţiile sub formă de ploaie se vor transforma în ninsoare şi că există posibilitatea emiterii unor avertizări cod portocaliu de vânt pentru partea de sud-vest a ţării, respectiv de viscol pentru zona Moldovei. Ministrul  Afacerilor Interne  a solicitat prefecţilor şi subprefecţilor să cunoască evoluţia situaţiei hidrometeorologice la nivelul fiecărui judeţ, să informeze populaţia despre situaţia reală, să fie cunoscute modalităţile de acţiune, atât de către cetăţeni, cât şi de către instituţii. De asemenea, este important să se protejeze vieţile cetăţenilor şi bunurile materiale ale acestora, respectiv să se asigure aprovizionarea populaţiei.

Secretarul de stat Constantin-Cătălin Chiper a precizat  că este necesar ca serviciile de utilitate publică să fie funcţionale, în special alimentarea cu energie electrică.

Subprefectul Pamfil Bercean, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a spus: „M-am deplasat astăzi în teritoriu şi am verificat pregătirea de intervenţie pentru efectuarea lucrărilor de deszăpezire pe sectoarele de drumuri publice. Utilaje erau pregătite, angajaţii efectuau ultimele verificări tehnice. Materialul antiderapant existent în bazele de deszăpezire asigură intervenţia în această perioadă. Echipajele de poliţie rutieră vor fi prezente în trafic şi vor aplica cu fermitate prevederile legislaţiei în vigoare cu privire la circulaţia pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă şi polei. Reamintim conducătorilor auto că au obligaţia de a avea echipate vehiculele cu anvelope de iarnă şi să aibă în dotare lanţuri antiderapante sau alte dispozitive omologate pe sectoarele de drumuri pe al căror carosabil este acoperit de zăpadă, gheaţă sau polei. Principale cursuri de apă au avut debitele şi nivelurile în scădere. Exploatarea acumulării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului de acumulare este de 87%. A fost semnalată bruma la nivelul localităţilor Ulmeni, Răzoare, Copalnic, Sălsig, Săcel şi Suciu de Jos”.

Au fost stabilite responsabilităţi concrete pe zone, atât la nivelul C.J.S.U., cât şi la comitelele locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi operative de intervenţie pentru a gestiona producerea unor situaţii de urgenţă generate de precipitaţii sub formă de ploaie, ninsoare sau intensificări ale vântului, a mai adăugat subprefectul de Maramureş. Pompierii militari din cadrul Centrului operaţional al C.J.S.U. Maramureş şi angajaţii S.G.A. Maramureş vor monitoriza permanent fenomenelor hidrometeorologice la nivelul judeţului nostru.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.