Problema Zilei – Opoziția rahitică

0
179

Opoziţia pare vlăguită de inactivitate. Arată cum se comportă, precum grupa mică: se bâlbâie, e „spărioasă” şi mofluză, mai mult se ascunde de bau-bau decât îi sare în faţă să-l sperie, fuge în loc să pună pe fugă. Dacă Traian Băsescu nu-ţi impune respect ca bărbat de stat, măcar simţi masculinitate în acţiunile sale. Politica lui e viscerală, creează tensiune, sigur nu e flască. Pune în mişcare lucruri, agită spiritele, dă tonul la cântec. Are vorbele la el, nu le molfăie, le apasă, nu le sâsâie. Doar că toate acestea sunt marcate de cea mai ticăloasă duplicitate. Vorba sa pe deplin goală, dar pe care o rosteşte şi cel mai des, e „Poporul”.

Guvernaţii actuali au generat cea mai mare opotunitate pentru acţiunile Opoziţiei, din întreaga perioadă de după Revoluţie. Niciodată hoţia şi incompetenţa nu au fost mai mari. Haosul şi neîmplinirile, maxime. Sărăcia, consolidată. Dorinţa de a fugi din propria ţară a devenit obsesesia românului hăituit de guvernantul său român. În aceste condiţii, Opoziţia ar fi trebuit să fie manifestă, să o vezi zilnic zvârcolindu-se, în numele cetăţeanului năpăstuit. Însă ea face politică doar între două interese personale, uneori de complezenţă, atât cât să nu i se reproşeze că mimează. Gesticulând „în dorul lelii” lupta politică devine plicticoasă. Cetăţeanul cască. Lipsa de nerv şi de verb a Opoziţiei nu-l săltă în picioare. Nu-i insuflă starea de solidaritate şi, atunci, rămâne într-o permanentă închidere în solitar. Nu mai tresare nici la mişto-urile imberbe, maximum de vitejie al Opoziţie, iar enervările necredibile ale Opoziţiei, jucate cu stângăcie copilărească, îi crează senzaţia de caraghios. Mai nimic nu-l determină să creadă că cei numiţi Opoziţia sunt cei care ar fi trebuit să-i ia partea, luptându-se în numele său cu mafioţii de la putere. Cetăţeanului mai că-i vine să spună: „Tot nişte şmecheri şi ei, dar mai blegi”. Hărmălaie şi mult praf. Din păcate, aşa arată filmul politic, ca în curtea şcolii, unde băieţii din clasele mici îmbrâncesc şi pun piedici găliganilor care umblă cu fete.

Alegătorul e complet buimac. Se uită la dreapta şi vede nişte guvernanţi îmbătrâniţi în rele, puşi pe japcă şi deloc dispuşi să plece de bunăvoie. Se uită în stânga şi vede nişte molâi plângăcioşi şi fără znagă care, după ce-i înjură timid pe portocalii, o rup la fugă ca să nu-i prindă Băsescu şi să-i tragă de perciuni sau de dosare… Şi alegătorul se uită iarăşi în dreapta şi apoi din nou în stânga. În dreapta… în stânga. Scârbă… lehamite. Îl apucă ameţeala şi, oricâtă ură ar fi dobândit pentru guvernanţii care l-au umilit şi jefuit în ultimii ani, parcă tot nu s-ar da cu totul pe mâinile băieţilor ăstora de îşi zic ei despre ei „Opoziţia”. Miroase a blat. Sau e prea mare neputinţa. În mai toate sondajele recente aproximativ 50% dintre alegători sunt nehotărâţi sau declară că nu vor vota. Puţin probabil că la momentul votului situaţia se va schimba semnificativ. De aceea, putem spune de pe acum că opţiunea pe care o vom face atunci va fi oricum pe jumătate. Jumătate dintre noi vor rămâne precum nişte copii abandonaţi, ce se bâţâie când la dreapta, când la stânga, însă cu toţii vom privi mai departe în gol. O vorbă din bătrâni spune că „la barza chioră Dumnezeu îi face cuib”. Pe asta s-or şi baza unii. Greşită socoteală. Dacă pe vremuri cuiburile creşteau în vârful stâlpilor de telegraf, astăzi de comunicaţii se ocupă STS-ul…

Valentin  Nicolau

 

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.