AcasăActualitateSocialPOLITIE - Trei evenimente la regimul armelor şi muniţiei înregistrate în acest...

POLITIE – Trei evenimente la regimul armelor şi muniţiei înregistrate în acest week-end

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase continuă activităţile de verificare a modului în care se respectă regimul armelor. Vineri, poliţiştii au identificat un băimărean de 77 de ani, care deţine o armă din categoria celor neletale, cu aer comprimat, dar care este supusă regimului autorizării. Din cercetările efectuate de către poliţişti rezultă că persoana în cauză nu este autorizată pentru a deţine, purta şi folosi arme neletale supuse autorizării. În cauză se efectuează cercetări faţă de cel în cauză iar arma cu aer comprimat a fost ridicată, urmând a face obiectul unei constatări tehnico-ştiinţifice balistice.

Munitie descoperita pe Valea Ursoaiei din Borsa

Sâmbătă dimineaţa, Poliţia oraşului Borşa au fost sesizată cu privire la faptul că, în zona ,,Valea Ursoaiei”, din Borşa a fost găsit un element de muniţie. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a constatat faptul că, pe o proprietate particulară din zona respectivă se executau lucrări de excavare, moment în care, a fost găsit un proiectil de artilerie de calibru 72 mm în stare avansată de degradare. Elementul de muniţie a fost ridicat de către reprezentanţii I.J.S.U., autorizaţi în managementul muniţiei ramase neexplodate. La faţa locului nu au fost identificate alte categorii de muniţie.

Cartuse de vanatoare descoperite pe Pirita in Baia Mare

Tot sâmbătă, 19 mai, poliţia a fost anunţată în jurul orei 13, 00, despre faptul că, pe rampa de gunoi din zona ,,Pirită” de pe raza municipiului Baia Mare, s-au găsit mai multe cartuşe de vânătoare, de calibrul 6, 5. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliţiei Baia Mare împreună lucrători ai Serviciului A.E.S.P. care au constatat următoarele: un băimărean de 62 de ani căuta lemne de foc şi fier vechi la rampa de gunoi unde a găsit, în nişte haine, 14 bucăţi de cartuşe de vânătoare cu glonţ, având capsa nepercutată. În zonă nu au mai fost găsite alte elemente de muniţie sau arme. Muniţia astfel găsită a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA