GARGARĂ MULTĂ, PUTERE PUȚINĂ – Moțiunea de cenzură a liberalilor a căzut lamentabil la vot

0
395

Guvernul Ponta a rămas în funcţie, după ce moţiunea de cenzură a PNL nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, Opoziţia mai avea nevoie de încă 68 de voturi. Cei mai mulţi parlamentari PSD nu au votat deloc, respectând ordinul impus de partid.

Premierul Victor Ponta, după votul moţiunii de cenzură: Moţiunea de cenzură a fost un eşec din toate punctele de vedere. Din acest moment şi având în vedere că până în februarie nu se mai poate depune o altă moţiune, mă extrag din aceste bătălii politice care nu sunt onorante. La treabă că sunt multe lucruri de făcut. Colegii mei de partid trebuie să facă politică. Eu am spus că doar ne-am consumat prea multă energie negativă pentru ceea ce am văzut cu toţii că a fost un eşec.

Moţiunea de cenzură a întrunit 207  voturi „pentru“ şi doar 8 „împotrivă“. Niciun vot anulat.

Matematica votului:

Total: 549

Prezenţi: 413

Voturi exprimate: 215

Voturi anulate: 0

Voturi valabile: 215, din care 207 „pentru“ şi 8 „împotrivă“.

Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă era nevoie de 275 de voturi. Votul a arătat că majoritatea parlamentară formată în jurul PSD a funcţionat, din nou, perfect. Opoziţia mai avea nevoie de 68 de voturi pentru ca moţiunea de cenzură să treacă.

Premierul Victor Ponta: Să terminăm mai repede această moţiune să-i scăpăm de penibil pe colegii de la PNL. Au fost momente vesele şi triste. Domnule Haşotti, aveţi o doamna care îmi cere demisia în fiecare zi. Momentul trist a fost reprezentat de domnul Blaga. A spus că dumnealui m-a scos din politică. Am şi eu un labrador acasă care se crede tigru. Cei care m-au scos pe mine din politică, probabil, vă vor scoate şi pe dumneavoastră şi nu e corect acest lucru. Astăzi s-a dovedit că guvernarea actuală are multe lucruri de îmbunătăţit. Sunt multe lucruri care trebuie făcute mai bine, dar nu există alternativă.

Senatoarea Cristiana Anghel, îmbrăcată în culorile liberalilor a cerut să ia cuvântul. La moţiunea trecută a venit îmbrăcată în Michey Mouse: Doamna Alina Gorghjiu, sunteţi tânără, frumoasă şi deşteaptă. Păcat c doar atât. Nu aţi înţeles nimic din lecţia doamnei Udrea. Era considerată liderul dreptei. Ce s-a întâmplat după aceea? Au considerat-o ţapul ispăşitor? Statul de drept trebuie să aibă la bază Constituţia. Până când o instanţă, nu un procuror, nu dă o hotărâre definitivă, domnul Ponta, ca dvs, ca domnul Blaga, este nevinovat şi are tot dreptul moral de a rămâne în fruntea acestui Guvern.

Copreşedintele PNL , Vasile Blaga: Nu mă bucur de răul nimănui, fie el cel mai aprig adversar politic. Nu-mi face nicio plăcere situaţia domnului Ponta. Nu-l judec eu în locul Justiţiei, deşi aţi văzut cu câta aroganţă a dat verdicte. Poate vă uitaţi mai bine câţi oameni sunt în stradă! Ce am fost v-am demonstrat în noiembrie, când v-am scos din politica înaltă. Aici sunt de acord cu domnul Tăriceanu, că în orice stat democratic, prim-ministrul îşi dădea demisia. Noi nu am făcut o obsesie pentru Victor Ponta. Dumnealui a făcut o obsesie în a se agăţa de Putere. De la domnul Ponta nu mai este nimic de aşteptat, de aceea ne adresăm dvs., parlamentarilor! Sunt peste 100 de zile de când România are un premier penal care se încăpăţânează să rămână în funcţie.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea: Eu îmi păstrez abordarea a dialogului. Nu vreau să cert pe nimeni, dar vreau să constat câteva lucruri. Caragiale încă nu a murit. Am văzut foarte multe acuzaţii reciproce. AM văzut cuvinte care nu au ce să caute în limbajul unui parlamentar. Am văzut astăzi certuri între cei care susţin moţiunea de cenzură, Nu sunt de acord cu textul moţiunii, nu sunt de acord cu faptul că au depus-o. Am constat în discursul domnului preşedinte de la UDMR ca textul moţiunii să conţină critici la Guvern. Am fost criticaţi că suntem prezenţi şi nu votăm. Când cineva porneşte o acţiune, înseamnă că are şi oamenii necesari pentru acea acţiune. De mâine noi avem de discutat despre soarta TVR, despre legea salarizării, despre legea achiziţiilor publice. În Parlament, cetăţenii aşteaptă să voteze legi.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor: Membrii grupurilor parlamentare ale UDMR vor vota împotriva Guvernului. Votul nostru nu trebuie considerat un vot pentru susţinerea textului moţiunii. Moţiunea de cenzură, ca instrument constituţional, trebuie să se îndrepte împotriva Guvernului şi nu a unui membru din Guvern. Parlamentul nu poate sugera că ar da o interpretare a unui dosar. Votul nostru va fi împotriva Guvernului fiindcă avem nenumărate argumente pentru care acest Guvern trebuie să lase locul unui alt Guvern. Guvernul creează discrepanţe uriaşe între diferite categorii sociale. OUG dezechilibrează raportul între Legislativ şi Executiv. Unii membri ai Guvernului, în loc să arate un echilibru necesar în această perioadă, au dovedit portavocea unui naţionalism orb. Ştim că în această sesiune parlamentară nu mai poate fi iniţiată altă moţiune de cenzură. Cetăţenii aşteaptă de la noi o aciune logică. Câţiva colegi m-au întrebat dacă votul nostru va avea consecinţe negative asupra electoratului nostru. Vreau să cred că nu vor exista asemenea consecinţe.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: Grupurile ALDE nu vor vota moţiunea. Moţiunea este glonţul de aur cu care Opoziţia poate să încerce o singură dată într-o sesiune demiterea Guvernului. În acest text al moţiunii mi se pare că acest glonţ a fost tras cu multă nonşalanţă! Toată lumea a observat că Opoziţia nu are un program alternativ, iar noul PNL este în realitate vechiul PSDL. Nu are ideologie, nu mai are nicio legătură cu liberalismul. Doamna Paul, legătura de care vreau să v-o vorbesc, o ştiţi! Este legătura cu băsismul!  Moţiunea de cenzură are legătură cu statul de drept. Realitatea e că premierul a fost trimis în judecată. La noi, din păcate, unele componente ale autorităţii judecătoreşti s-au remarcat prin transformarea actului de justiţie în armă politică. Statul de drept este în România un deziderat îndepărtat! Vă invit la un proces de analiză asupra noţiunii statului de drept în România. Este esenţial să echilibrăm puterile în statul român, aşa fel încât să nu ajungem în situaţia de a cere părerea procurorilor privind oportunitatea unei decizii. Mă întreb dacă puterea judecătorească nu s-a transformat într-o supraputere. Parlamentul ce face? Nu modifica legile. Avem nenumărate articole din Codul de procedura penală declarate neconstituţionale, şi nu se modifică în parlament pentru că s-a dat un caz să nu ne atingem de coduri. Într-o tara civilizată, SRI nu adună probe. Dacă vreau să ascult telefoane pentru informaţii, mă duc la un serviciu de informaţii, daca vreau să adun probe, mă duc la poliţia judiciară. SRI are un monopol. Într-o ţară civilizată, nu există raporturi direct între procurori şi serviciu de informaţii. Citiţi mereu şi pare a fi un motiv de laudă. DNA trebuie să se bazeze pe poliţia judiciară şi nu pe servicii de informaţii. Procurorii DNA şi DIICOT au statut de Înalta Curte fără să dea un examen.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu: După intervenţia domnului Victor Ponta, înţeleg că domnia sa trăieşte într-o cu totul altă realitate! Nimic din ce i se întâmplă nu înţelege. Este într-o situaţie în care niciun dintre noi nu ar vrea să fie. Prim-ministrul mai are trei, patru cetăţeni, care îl susţin, care sunt liderii partidelor de guvernare. Aceştia din urmă are un interes. Unul vrea să se aşeze pe locul lui Ponta în partid, altul confundă Puterea cu interesul naţional, altul vrea să fie primul senator al ţării. În afara zidurilor acestor ziduri sunt câteva mii de oameni.   Solidarizaţi-vă cu cei din parcul Izvor, solidarizaţi-vă cu românii! Vreau să fie foarte clar că Victor Ponta este nevinovat până Justiţia va hotărî.

Pe biroul meu de ieri se află demisia lui dan Motreanu. Vedeţi cumva demisia lui Vitor Ponta? Laţi pus pe domnuil Cazanciuc să mă ameninţe. Dacă găsiţi cel mai mic argument care să spună că există o urmă de suspiciune că am încălcat legea, vă rog să demonstraţi acest lucru. Uitaţi-vă în oglindă, domnule Ponta! Un Guvern cu susţinere zero este un Guvern zero! Autorul afirmaţiei este Victor Ponta! Victor Ponta este controlat de la sediile celor trei partide. Îl ţineţi pe Victor Ponta la Palatul Victoria ca o haină veche. Din dorinţa de a rămâne la Putere, faceţi un rău imens imaginii României. Daţi-i un mesaj clar: Lasă-ne! Pleacă!

Premierul Victor Ponta: Din păcate, cred că este de datoria iniţiatorilor pentru ce se întâmplă astăzi. Nu există niciun fel de critică adusă actului de guvernare, niciun fel de soluţie în cazul improbabil în care moţiunea ar trece. Este o confuzie stârnită în rândul Parlamentului. Nici domnul Blaga nu mai este ce a fost odată. Sunt mai mulţi jandarmi şi jurnalişti.

Timpul ne marchează pe toţi. O moţiune de cenzură se referă la activitatea Guvernului. Vreau să vă dau un citat de ieri: Economia beneficiază de creştere economică susţinută, numeroase resurse, stabilitate. Asta a spus preşedintele investitorilor americani. Aşa este şi trebuie să continuăm în această direcţie. Cred că demersul de astăzi este doar o şmecherie politică. Cum a fost şi la Primăria Capitalei.  Nu este bun Oprescu, dar nu vrem să preluăm Primăria Capitalei. Nu există o alternativă la actualul Guvern. Eram pregătit pentru o moţiune de cenzură cu cifre, date.

Mulţumesc coaliţiei de guvernare pentru sprijinul pe care îl acordă actului de guvernare. Mulţumesc şi grupul minorităţilor care a sprijinit actuala coaliţie. Chiar dacă UDMR a decis să voteze moţiunea, respect acest drept. UDMR a fost întotdeauna constant în a implica politicul în justiţie. Este o fractură logică. Sunteţi obligaţi să spuneţi care este poziţia faţă de ce cer colegii liberali. Sunt sigur că nu aţi uitat că în decembrie 2012 au spus că nu este bine să guvernaţi. Şi domnul Dragnea este bun dacă dă jos guvernul, altfel este un penal, condamnat pentru referendumul pe care dvs l-aţi votat. Şi domnul Oprea este bun dacă trădează coaliţia de guvernare. Altfel trădează interesul naţional. Dacă vorbţi de principii pentru alţii ar trebui să le aplicaţi şi dvs. Nu condamn insistenţa PNL de a-l avea pe domnul Fenechiu în Guvern.

Acum vor vota moţiunea de cenzură oameni trimişi în judecată, condamnaţi. Îmi pare rău de Motreanu! Pentru a da satisfacţie celor care au conceput acest text, mă refer puţin şi la obiectul moţiunii. Se vorbeşte acolo despre contracte. Nu am semnat niciodată vreun contract. Ştiu că a semnat domnul Şova cu portofoliul AVAS, condus de domnul Atanasiu. Vreţi să îmi dau eu demisia pentru că au semnat Şova cu Atanasiu contracte?

Poate domnul Atanasiu a fost sfătuit de o consilieră care era avocat, doamna Gorghiu. Sunteţi cam scumpă, doamna Gorghiu! Mai credeau şi alte doamne că dacă au protecţie nu li se întâmplă nimic! M-am întâlnit ieri întâmplător cu domnul deputat Tomac. „Dacă votaţi moţiunea şi nu avem guvern nu vom putea sprijini Moldova” şi mi-a zis „Hai dom’le că nu trece motiunea”. Şi atunci de ce aţi mai făcut-o?

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.