AcasăActualitate112PERICOL ÎN TRAFIC - Cum arată criminalii la volan (VIDEO)

PERICOL ÎN TRAFIC – Cum arată criminalii la volan (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

PERICOL ÎN TRAFIC. Foarte mulţi români dau vina pe infrastructura deficitară atunci când provoacă un accident. Dar infrastructura e doar un pretext, de cele mai multe ori, aşa cum se poate vedea şi în clipul de mai jos. Nerăbdarea şi ignorarea celor mai elementare reguli de circulaţie sunt motive mult mai des întâlnite în accidentele grave, fapt care îi transformă pe oamenii obişnuiţi în criminali la volan.

Cum ai defini un „criminal la volan”? Musai să aibă BMW, să fie cocalar, să zbiere manelele din difuzoare, cu maşina înmatriculată „pe Bulgaria”? Dacă asta e imaginea care-ţi vine în minte, mai gândeşte-te. Cele mai multe accidente din România sunt provocate de posesorii de maşini „normale”, dar conduse prost, în special în condiţiile în care trebuie cedată prioritatea sau trebuie efectuată o depăşire.

Infrastructura joacă, evident, un rol în ceea ce priveşte accidentele din România – o dată, pentru că timpul prea îndelungat petrecut pe drum te face să-ţi pierzi răbdarea, iar a doua, pentru că gropile şi alte obstacole prost semnalizate duc de multe ori la pierderi de vieţi omeneşti. Însă, aşa cum puteţi vedea şi voi în clipul de mai jos – sau zilnic în trafic – cauza fundamentală pentru care mor oameni pe şosele este reprezentată de şoferii criminali.

Aceştia sunt cei care nu respectă nici cele mai elementare reguli de circulaţie, care nu-şi cunosc puterea maşinii lor dar îşi asumă riscuri, care se bazează pe ceilalţi ca să se dea la o parte din calea lor şi care nu se gândesc niciodată la consecinţele manevrelor lor aparent inofensive, cum ar fi oprirea înaintea unei treceri de pietoni. Cum devin aceştia criminali? Foarte simplu: pun în pericol viaţa lor, dar mai ales a altora, şi nici că le pasă! Au tot timpul scuze, când le spui: „de ce ai făcut manevra aia periculoasă?” – „eram grăbit, ştiu să şofez, nu ca adormiţii ăştia din coloană, nu vezi ce drumuri avem?!”. E adevărat, uneori există şi adormiţi în coloană. Dar de prea multe ori acei „adormiţi” sunt şoferi care merg pur şi simplu legal, dar cu mult sub viteza dorită de criminalii la volan.

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA