AcasăEvenimentPerchezitii la Bistrita. Vizati ar fi sefii IPJ Bistrita Nasaud dar si...

Perchezitii la Bistrita. Vizati ar fi sefii IPJ Bistrita Nasaud dar si cei din orasul Nasaud

spot_img

DISTRIBUIȚI

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire, în cursul anului 2014, a unor infracțiuni de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie.
În cursul zilei de 24 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate în localităţi din judeţul Bistriţa Năsăud şi în municipiul Bistriţa, între care trei sedii ale unor instituţii, restul fiind sedii de societăţi comerciale şi domicilii ale unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

ACTUALIZARE – Bistriteanul.ro

Birourile şefilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud sunt percheziţionate la această oră de procurorii DNA. Se pare că ar fi avut loc percheziţii şi la domiciilile comisarului şef Ioan Ovidiu Mureşan şi a adjunctului Ciprian Buta. Și sediul Poliției Năsăud ar fi vizitat de procurorii DNA. Deocamdată nu avem informații privind cea de-a treia instituție sau societățile comerciale la care se mai fac percheziții și nici de ce fapte sunt acuzați cei vizați de ancheta procurorilor de la Cluj.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA