PENAL – Sesizări pe bandă rulantă la alegerile din 5 iunie din Maramureș

0
1836

Scrutinul electoral din 5 iunie a adus sesizări pe bandă rulantă la Biroul Electoral Judeţean (BEJ). Acestea au fost însă redirecţionate către Inspectoratul judeţean de Poliţie Maramureş pentru soluţionare.

„Au existat sesizări, nu foarte multe, înţeleg că nu foarte multe faţă de procesele electorale anterioare. Le-am direcţionat către organele competente, către IPJ Maramureş care o să poată să vă ofere detaliui cu privire la stadiul cercetărilor. Nimic grav la nivel de judeţ. Noi n-am ţinut neapărat o evidenţă a lor pentru că, potrivit Legii 115 din 2015, a trebuit să le înaintăm către organele competente, respectiv către Birourile de circumscripţie şi IPJ, organele care puteau să facă cercetări, să aplice sancţiuni”, a declarat Nicolae Tămăşan Stamate, preşedintele Biroului Electoral Judeţean Maramureş.

Notabile sunt cazurile de la Viile Apei, acolo unde o femeie a fost prinsă chiar în timp ce împărţea pungi cu carne alegătorilor în schimbul votului pentru o formaţiune politică dar şi un caz semnalat la Băiuţ, acolo unde contestaţia a fost făcută abia marţi, 7 iunie, la două zile după alegeri.

„La Băiuţ a venit o contestaţie astăzi (n.r. marţi, 7 iunie) abia. Am înregistrat-o, am direcţionat-o către IPJ. Înţeleg că s-a făcut o contestaţie şi la Biroul Electoral Central. Am luat legătura cu doamna avocat care a redactat contestaţia şi i-am adus la cunoştinţă că am redirecţionat sesizarea faţă de conţinutul ei la IPJ”, a mai adăugat Stamate.

Fiind vorba despre o anchetă în derulare, reprezentanţii IPJ Maramureş se feresc să dea foarte multe date, în schimb surse apropiate anchetei au precizat că şi în acest caz ar fi vorba despre mită electorală.

„S-au împărţit bani pentru voturi şi există chiar filmări care dovedesc acest lucru. Mai mult, este vorba despre câteva zeci de maşini cu piatră împărţite de un candidat pentru voturi”, au precizat sursele.

Legea este clară în acest sens şi urmează ca cercetările desfăşurate de organele competente să dovedească acest lucru.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.