Ne-am obişnuit să vorbim în mod expres despre politicieni şi să criticăm, pe bună dreptate, uneori, activitatea lor, dar mai cu precădere aş spune eu, fiind de părerea celor cu care am vorbit, că, fără politică nu se poate. De ce? Pentru că viaţa în sine se conduce după o teorie ori filozofie care conţine principii, sistemul de valori şi acestea, desigur, conturează caracterul fiecărui ins.

Unii îmbrăţişează anumite filozofii ori doctrine fie politice, fie religioase şi aderă la un grup sau altul, însă o categorie consistentă numeric nu o face din convingere. Îmi amintesc de o întâmplare. Eram în regimul trecut şi o colegă de serviciu mi-a spus că cineva i-ar fi promis o butelie pentru aragaz dacă se înscrie în partidul comunist. Am schiţat amândouă un zâmbet. Am înţeles cât de caraghios e să faci politică, dar să nu cunoşti şi să nu fii convins de doctrina pe care o susţii oficial. Aşadar, iată cum se mai făcea politică. Dar în zilele noastre? Avem pluripatidism şi e bine acest lucru, însă, oare, cum se raportează membrii partidelor politice la doctrina şi la disciplina impusă de aceasta? Care este motivul aderării politice? Este convingerea privind doctrina sau sunt doar interese proprii în joc? Dorinţa de a face ceva pentru societate, de a contribui la bunul mers al lucrurilor privind ridicarea nivelului de trai şi al fericirii cetăţenilor sau e vorba despre ambiţia de a parveni? Unii dintre politicieni, de altfel oameni deosebiţi şi cu o viaţă impecabilă mi-au mărturisit că sunt dezamăgiţi deoarece “nu poţi face nimic, trebuie să te laşi dus de val, altminteri te marginalizează”.

Politica este considerată a fi arta de a conduce o societate. Dacă nu există viziune, principii solide şi disciplină, un sitem de valori adecvat unei societăţi umane,  hotărâre, motivaţie civică şi patriotism, totul se reduce la o activitate propagandistică ce vizează interesele de parvenire a unui grup de oameni ceea ce contravine activităţii unei instituţii politice organizate pe temei legal.

Am întrebat mai mulţi cetăţeni de ce cred că e atâtea cearturi şi neînţelegeri între partide. Ei au fost de părere că politicienii nu se contrazic în idei, doctrine politice ori proiecte privind redresarea economiei, ci se luptă unii  împotriva  altora pentru interesele lor personale. Din cauza antipatiilor, nu pot recunoaşte competenţa profesională a unora şi de aceea fac atac la persoană, mereu îşi hărţuie adversarul în loc să caute să facă convergenţă de idei pentru a se putea colabora şi depăşi impedimentele ce stau acum în faţa progresului şi a bunăstării generale.  Se vorbeşte despre statul de drept, dar oamenii fac abuz de drept, atac la pesoană, îşi bat joc unii de alţii, sunt de-adreptul cinici şi cruzi, fără să ţină cont de sufletul celuilalt. Caută mai mult aspectele care ne depart decât cele ce ne unesc, cu toate că cele din urmă sunt mai multe.

Care ar fi remediul? Ei au spus că, ar fi recomandabil reorganizarea întregii activităţi politice prin reîntoarcerea la valorile de bază, la “frica de Dumnezeu şi ruşinea de oameni”, promovarea la conducere a oamenilor cu caracter, demni de a fi exemplu în societate. Idei perimate? Nicidecum. Clasa politică nouă dacă nu se va forma din persoane credincioase lui Dumnezeu, nu vor putea duce greul unei politici în cadrul confuz al acestui mileniu plin de schimbări, presiuni de tot feluri. Se impune seriozitate, discipină mentală, corectitudine şi statornicie în ceea ce  priveşte respectarea legilor şi principiilor unei societăţi umane.

Nu e timp de certuri politice, religioase sau oricare ar fie ele, ci e timpul să ne liniştim, să ne unim în cuget şi simţiri bune şi să conştientizăm că mai presus de egoismul acerb care domină persoanele fără principii se află  viitorul generaţiilor care vin după noi şi faţă de ele există o mare resposabilitate care apasă pe umerii celor care sunt factori decizionali.

Desigur că nu poţi plăcea tuturor, este imposibil acest lucru. Dispute, neânţelegeri, diferenţe de opinii, moduri variate de a înţelege un lucru izvorâte din gradul de inteligenţă şi pregătire diferite, au fost şi vor fi cât va ţinea lumea. Dar dacă există bună credinţă şi instruire nu se poate să nu se ajungă la un consens, mai ales când e vorba de integritatea statului nostru şi de bunăstarea întregului popor. Tânăra generaţie doreşte pace, linişte, oameni intelectuali care ştiu ce trebuie să facă, fiecare să contribuie cu câte o ideie şi aşa se poate ajunge la un proiect bun şi viabil care să poarte amprenta unor personalităţi care ştiu să lucreze în echipă, descătuşaţi de orice prejudecată, antipatie, egoism şi invidie. Sunt valori în fiecare partid, oameni competenţi şi necompromişi. Trebuie doar ca aceştia să gândească matur, serios, potrivit cu legislaţia unui stat de drept modern care trebuie să aibă conducere emergentă pentru a-şi putea păstra valorile umane.

Aşadar, să eliminăm orice ură, orice duh de ceartă şi de împotrivire şi să ne lăsăm conduşi de pacea divină. Cum se poate asta? Prin întoarcerea la Dumnezeu şi îngenunchierea înaintea Lui pentru a cere puterea Duhului care poate binecuvânta orice persoană cu pacea şi liniştea adecvate.  Altminteri avem toate şansele să batem pasul pe loc şi să fim îngenuchiaţi de propriile noastre  nevegheri atât privind ridicarea nivelului de trai, dar chiar şi a integrităţii şi independenţei ţării. Sunt mari respnsabilităţi care ar trebui să şi el asume cei care au “frâiele politice”.

Lupta dintre bine şi rău, dintre iubirea “agape” (dragostea necondiţionată) şi egocentrism nu se poate sfârşi decât atunci când se va sfârşi lumea. Aici este opoziţia adevărată din care îşi are sorgintea şi cea politică şi cea religioasă dintre oameni. Contradicţia este spirituală. Cum se poate stinge? Doar prin autoanalizare, pocăinţă în faţa Lui Dumnezeu şi pacea interioară căpătată prin iertarea păcatelor prin jertfa Domnului Isus Hristos. Fie ca Duhul Sfânt cel al  lui Dumnezeu care a creat cerurile şi pământul să inunde sufletele noastre ale tuturor românilor de pretutindeni şi a tuturor fiinţelor de pe pământ, ca astfel să putem realiza că fără Domnul Isus nu putem face nimic  bun. Că depindem de Acela care ne-a creat şi ne-a făcut pe toţi după chipul şi asemănarea Lui şi de la El vine şi credinţa şi înfăptuirea oricărui lucru bun. Dumnezeu iubeşte România! Haideţi să ascultăm de EL!

Marina Glodici, Cluj Napoca, 19 noiembrie 2014