Acasăsinucidere maramuresOPINII - Despre acuzaţii şi nevinovăţie

OPINII – Despre acuzaţii şi nevinovăţie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Oamenii se bucură când sunt apreciaţi şi respectaţi cu adevărat de cei din jur. Specialiştii spun că acestea sunt nevoi ale fiecărui individ.   Însă, cât de fericiţi suntem când cineva ne acuză în faţă, sau în spate, de  anumite lucruri? Şi mai ales pe nedrept! Depinde dacă acestea sunt fondate sau nu. Domnul Isus spune în predica Sa de pe munte din Matei capitolul cinci,  că putem fi fericiţi chiar şi atunci când  oamenii vorbesc despre noi lucruri urâte şi neadevărate. De ce? Deoarece Împărăţia cerurilor este a noastră a celor care suntem atacaţi din cauza trăirii noastre curate în faţa Creatorului. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că noi nu suntem chemaţi să ne judecăm  unii pe alţiii . Ci să ne înţelegem, să ne  preţuim şi să ne sprijiim reciproc. Lesne de spus! Când vedem că cineva este talentat în vreun domeniu  (deşi avem o nevoie strigentă, mai ales in administraţia ţării) cît de mult ne bucurăm? Ne  apucăm să îl bârfim, deşi nu suntem siguri de nimic ce spunem, nu suntem, convinşi de cele auzite de la zvonieri, dar egoismul, invidia ne domină în aşa măsură, încât uităm că putem  jena, sau vătăma onoarea semenului nostru, în loc să ne bucurăm că Dumnezeu a binecuvântat societatea cu persoane minunate.  Dar… de când e lumea, ura faţă de oamenii inteligenţi şi curaţi la suflet şi mai ales drepţi a fost mai mare decât faţă de oricine, chiar diabolică. Furia răului se manifestă uneori agresiv, alteori subtil şi languros, de câteodată e greu să îţi  departajezi prietenii de duşmani.  Dar aşa s-a întâmplat şi în viaţa Domnului Isus care a “suferit o împotrivire foarte mare” din partea celor pe care i-a iubit până la sfârşit, încât şi-a dat viaţa pentru noi.

Cineva susţinea că orice decizie ai lua, lumea tot te judecă şi te acuză. Da. E adevărat, numai că, nu suportă ea consecinţele hotărârilor tale. Aşadar, în faţa cui trebuie să ne înfăţişăm nevinovaţi şi cu mâinile curate ? În faţa Celui care le ştie, care le vede şi cunoaşte toate lucrurile despre noi, adică Dumnezeu. Şi cum putem fi neprihăniţi, adică drepţi în faţa Creatorului? Numai crezând în jertfa Domnului Isus Hristoş, lăsâdu-e convinşi de Duhul Sfânt că suntem păcătoşi, eliberându-ne astfel

de trecut, ne predăm cu totul vieţile în mâinile Lui. Acceptând Calea, Adevărul şi Viaţa  Lui Dumnezeu să ne acapareze minţile şi întreaga noastră fiinţă.

Revenind la acuzaţii, din păcate, unii politicieni  (şi spun asta chiar şi cei care fac politică religioasă) sunt foarte dibaci să facă afirmaţii nefondate chiar  prin metoda confuziei intenţionate, cu un tupeu de neimaginat.  Şi după metodele de constrângere sau de încriminare a celor din jur îi poţi repera pe cei care au fost în aparatul de opresiune al regimului trecut, continuându-şi aceeaşi  activitate antipersoană, fiind chiar mândri cât de buni manipulatori sunt. De ce? Deoarece indiferent de regim, există aceeaşi luptă între bine şi rău, între Dumnezeu şi diavol.

Cu ceva timp în urmă, eram reporter la un ziar local şi am cerut telefonic unui primar, să-mi dea informaţii  despre o şedinţă publică. Neînţelegând exact cine îl sună, interlocutorul meu a început să mă acuze că aş fi scris un material împotriva domniei sale şi că nu eram o profesionistă. Cerându-i unele detalii, am ajuns la concluzia că materialul aparţinea altei publicaţii şi era semnătura unui bărbat. Atunci am repetat numele meu, spunâdu-i că tocmai cu mine vorbea şi a fost ruşinat. Atunci mi-am dat seama cît de mincinoşi şi josnici pot fi unii, ascunzându-se după o calitate sau alta. Acuzaţii, acuzaţii! Ce dezamăgită eram! Aveam o părere bună despre persoana aceea. Păcat! Probabil că mă ataca deoarece avea comandă poltică ori să se gudurească faţă de alţi colegi de breaslă, pentru a-l promova mai des sau cine ştie de ce eram incomodă şi pentru domnia sa. Oricum, gestul nu a fost demn de un şef şi nici de un politician cu o coloană verticală. Eu nu făceam politică, doar vroiam să informez cetăţenii din localitatea respectivă să poată participa şi ei la şedinţa consiliului local.

O altă atitudine avea un aşa zis coleg de breaslă. Glumeţ cum era şi cu “simţul umorului dezvoltat”, (niciodată cinic faţă de el însuşi) dar fără bun simţ faţă de alţii, batjocorea mai ales pe cei care erau cinstiţi şi se bazeau pe munca lor. Într-o zi l-am abordat, spunându-i că pot să îl ajut să-şi corecteze comportamentul, depunând o plângere penală. Atunci, cineva care era foarte susţinut, probabil politic, a venit la mine să-mi spună că aşa este el. Da, dar aici suntem în loc public şi trebuie să ne purtăm aşa cum ne cere legea. Cu respect şi decenţă. Cum adică să tolerez acţiunea infracţională a cuiva care dă un exemplu  prost tineretului? Şi să motivez că aşa este el!  În locurile publice, inclusiv în incinta firmelor, trebuie să fie decenţă şi respect! Aşa cum ne cere legea! Aşa cum în locurile sfinte ni se cere pioşenie! Asta e corectitudinea comportamentală pe care o impune Legiuitorul  şi alături de acesta scriitorii, jurnaliştii, juriştii şi toţi cetăţenii de bună credinţă, de când e lumea. Deci putem critica, face pe alţii “troacă de porci”  şi apoi să motivăm că aşa suntem noi? E corect? NU! Dacă e aşa, atunci, neapărat, trebuie să ne schimbăm să nu fim aşa! Să fim severi cu noi înşine, drepţi cu prietenii şi generoşi cu cei răi. Adică să îi iertăm, dar să îi şi corectăm, că altminteri nu ne rămâne decît să tolerăm lipsa de instrucţie şi gândirea infracţioală. Şi îl voi cita pe scriitorul Alexandru Vlahuţă, din  “Scrisoarea către fiica sa Margareta”:  “… ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!” Dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: “Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată”. Iată cum trebuie să fim: cu o conştiinţă curată. Doamne, ajută-ne!

În general, cei care atacă persoana şi nu faptele ale acesteia este diabolic. Chiar şi legea încriminează şi condamnă fapta şi nu persoana. Îmi amintesc de dreptul Iov din Bilbie care deşi era total nevinovat, totuşi, satana  îl acuză  şi cere să îi atace corpul uman. Şi acest mare titan al credinţei, înţelept şi credincios rămâne statornic şi crede că Dumnezeu vede totul şi îl va ajuta. Aşa a fost? DA!  De multe ori sunem acuzaţi de fapte pe care nu le facem, sau dacă nu pot spune nimic despre faptele noastre pentru că sunt bune,  anticipează eronat motivaţiile sau intenţiile noastre. Şi totuşi noi ştim că Dumnezeul nostru este Drept şi Răscumpărătorul nostru este VIU. DA! El rămâne credincios şi Bun în toate circumstanţele vieţilor noastre! Biblia spune că “cine va aduce pâră” împotriva aleşilor Lui Dumnezeu? Nimeni!

Şi pentru că “păcatul ne înfăşoară atât de lesne” şi “suntem înconjuraţi cu un aşa mare nor de martori”, atât de pe pământ şi cât şi din cer şi sub privirea sacră a Creatorului, ar fi înţelept să ne lăsăm de acuzaţii şi bârfe şi de critici nedrepte şi să încercăm să trăim în armonie  şi “cumpătare”, în respect reciproc, preţuire şi dragoste de semeni, aşa cum ne-ar sta bine unor oameni moderni care trăim în era atât de avansată din punct de vedere tehnic. Dar toate acestea nu se pot realiza fără Dumnezeu! Haideţi să ne curăţăm inimile de tot ce nu e drept şi să venim la Domnul Isus şi să-l urmăm până încă El mai stă cu braţele deschise să ne primească şi să ne dea inimi  şi o gândire cu adevărat de Oameni noi. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Marina Glodici, Cluj Napoca, 8 aprilie 2014

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA