AcasăEvenimentSportNovak Djokovici a câştigat turneul de tenis de la Abu Dhabi

Novak Djokovici a câştigat turneul de tenis de la Abu Dhabi

spot_img

DISTRIBUIȚI

Novak Djokovici, numărul unu mondial, a câştigat turneul demonstrativ de tenis de la Abu Dhabi, din Emiratele Arabe Unite.
Sârbul Novak Djokovici a câştigat sâmbătă turneul de la Abu Dhabi, după ce l-a învins în finală pe spaniolul Nicolas Almagro, numărul 11 mondial. Meciul s-a decis în trei seturi, 6-7 (4/7), 6-3, 6-4. Turneul din Emiratele Arabe Unite este dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari.
Marele absent al turneului a fost Rafael Nadal, care şi-a amânat revenirea pe terenul de joc după şase luni de inactivitate. Ibericul a suferit o accidentare la genunchi în vara acestui an şi a ratat, printre altele, US Open-ul şi Olimpiada de la Londra. De asemenea, Nadal şi-a confirmat absenţa şi de la primul turneu de Mare Şlem din 2013, Australian Open, programat la jumătatea lunii ianuarie.
Luna aceasta, tenismanul Djokovici a fost desemnat campion mondial al anului 2012, distincţie acordată de Federaţia Internaţională de Tenis. Sârbul a fost numit campion mondial pentru a doua oară consecutiv, după un sezon excelent în care a câştigat şase turnee, printre care Openul Australiei şi Mastersul de la Londra.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA