METODA TELEFONUL – O băimăreancă a fost înşelată de „nepotul” din Franţa

0
308

Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de înşelăciune, poliţiştii maramureşeni vă recomandă să nu transmiteţi coduri de reîncărcare a cartelelor prepay ca urmare a solicitărilor venite din partea unor persoane care pretind a fi rudenii sau cunoştinţe, dacă nu aveţi certitudinea identităţii acestora.

Loading...

Marţi, 21 iunie, o femeie în vârstă de 67 de ani din Baia Mare a sesizat poliţia că a fost victima infracţiunii de înşelăciune. Ea a declarat că în jurul orei 10.30 a fost sunată pe telefonul fix de către un bărbat care a pretins că este nepotul ei din Franţa şi care a rugat-o să-i trimită nouă coduri de reîncărcare a cartelei prepay întrucât urmează să vină în România şi să i le achite.
După ce a transmis cele nouă coduri, femeia a luat legătura cu nepotul ei şi şi-a dat seama că a fost înşelată.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune şi desfăşoară cercetări în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.