MASCAŢI – Percheziţii la cămătari şantajişti

0
682

Percheziţii.  La această oră, polițiștii din Prahova, cu suportul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, efectuează 13 percheziții la persoane bănuite de cămătărie și șantaj. 17 mandate de aducere urmează să fie puse în aplicare.

Loading...

Miercuri, 29 iunie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova efectuează 13 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de cămătărie și șantaj.

Percheziții au loc în Ploiești, Vălenii de Munte, Breaza,Târgșoru Vechi, precum și în comune arondate municipiului Câmpina.

Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2015 până în prezent, cei în cauză ar fi împrumutat bani cu camătă mai multor persoane din județ, pentru recuperarea sumelor apelând la amenințări și acte de violență.

17 mandate de aducere vor fi puse în executare, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.
Perchezițiile efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.