AcasăMARAMURESUL ISTORICȘI-A FĂCUT PIEPTAR DIN PACHETE - Maramureşean depistat cu ţigări ascunse pe...

ȘI-A FĂCUT PIEPTAR DIN PACHETE – Maramureşean depistat cu ţigări ascunse pe corp şi într-o husă pentru ustensile de pescuit (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au întocmit dosare penale pe numele a doi cetăţeni români, un maramureşean şi un sucevean, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi au confiscat 1.138  pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 5.200 lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din România.

* Ieri, 2 aprilie a.c., un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorul P.F. Sarasău, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, a observat pe raza localităţii Sarasău, judeţul Maramureş, localitate situată pe malul românesc al râului Tisa, o persoană care se deplasa spre interiorul ţării cu o bicicletă pe care transporta un colet voluminos, ambalat într-o husă pentru ustensile de pescuit.

Lucrătorii noştri au interceptat persoana în cauză în vederea identificării acesteia, ocazie cu care a fost efectuat un control asupra bărbatului, precum şi a bagajelor personale. Astfel, în husa pentru ustensilele de pescuit, precum şi pe corpul persoanei, sub îmbrăcăminte, au fost descoperite 50 de cartuşe cu ţigări, marca NZ, de provenienţă ucraineană, pe care Valentin F., de 24 de ani, domiciliat pe raza judetului Maramureş, intenţiona să le comercializeze pe piaţa neagră din zonă. Drept urmare, bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii ţigărilor, s-a constatat că este vorba de 500 pachete ţigări, în valoare de peste 4.400 lei. Ţigările, bicicleta şi husa pentru ustensile de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, iar maramureşeanul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, fiind anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment.

*Tot ieri, 2 aprilie a.c., în jurul orei 10.00, în P.T.F  Siret, jud. Suceava, s-a prezentat pentru a intra în ţară, conducând un autoturism  marca „Jeep Grand Cherokee”, cetăţeanul român D. Vasile, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în municipiul Rădăuţi, jud. Suceava. Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii, ocazie cu care au descoperit ascunse în semiaripile din faţă, în bord, în schimbătorul de viteze, în spatele triplelor şi în roata de rezervă, cantitatea de 638 pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Deoarece bărbatul a mai fost sancţionat în data de 31 martie a.c. cu amendă în valoare de 6.000 lei pentru sustragerea de la controlul vamal a  unui număr de 630 pachete de ţigări, poliţiştii de frontieră i-au întocmit acestuia actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  contrabandă, conform legii. Ţigările în valoare de aproximativ 800 lei şi autoturismul în valoare de 25.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, urmând ca la finalul cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA