AcasămodeleLADA DE ZESTRE - Tradiția culinară din Sălaj, promovată printr-un proiect inedit...

LADA DE ZESTRE – Tradiția culinară din Sălaj, promovată printr-un proiect inedit al unor liceeni

spot_img

DISTRIBUIȚI

Circa 20 de rețete tradiționale din mai multe sate din Sălaj au fost colectate de către un grup de liceeni, în cadrul unui inedit proiect de promovare a tradițiilor culinare, acestea fiind mai apoi tipărite și strânse într-o „ladă de zestre” ce va fi la dispoziția celor care vor trece pragul Centrului Național de Informare Turistică Zalău, confort agerpres.ro.

Inițiativa aparține unui grup de 50 de liceeni, membri ai Clubului de voluntariat „Impact Lego” de la Colegiul Național „Silvania” Zalău, proiectul fiind intitulat „Gusturi vechi cu impact azi”.

„Proiectul a început în 2015, când noi am realizat că nu există materiale tipărite care să adune rețetele tradiționale de pe teritoriul județului Sălaj. Am scris un proiect și am câștigat o finanțare de la Fundația Noi Orizonturi. Am început prin etapa de cercetare, adică am mers pe teren, la bunici, și am început să adunăm rețete. Am adunat 25 de rețete din opt sate diferite, din care au rămas la final 23, deoarece unele erau asemănătoare, cu diferențe doar de denumire. Pe urmă am avut două evenimente de promovare. Primul a fost strict pentru a strânge fonduri pentru publicare rețetelor și al doilea a fost și pentru a prezenta proiectul, acesta din urmă având loc în 16 ianuarie, pe platoul din centrul Zalăului. Am prezentat ceea ce am adunat și am lucrat până la momentul respectiv și, cu ajutorul unor restaurante partenere și a unui producător local am încercat să facem un mic eveniment culinar, la care populația a răspuns pozitiv, donând bani pentru proiect”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Vlad Bejinariu, licean, reprezentant al Impact Lego.

El a adăugat că prin sumele strânse s-a reușit tipărirea a 200 de materiale promoționale cu rețete tradiționale care vor fi donate, joi, Centrului Național de Informare Turistică Zalău.

„În urma strângerii de fonduri am tipărit 200 de materiale promoționale. Fiecare material reprezintă un fel de cutie de zestre, pentru a da un aer tradițional. Fiecare cutiuță cuprinde 23 de rețete, acestea având informații despre satul din care au fost culese, informații despre satul respectiv, povestea rețetei în graiul local, ingredientele, modul de preparare și, ca un element de noutate, am introdus și un dicționar în care sunt explicate regionalismele”, a subliniat Vlad Bejinariu.
Printre rețete se regăsesc mâncăruri tradiționale din Sălaj precum: mămăligă tropotită cu silvoiță (magiun), lângalău, zamă de corompile (cartofi) cu cosmete (agrișe), zamă de cireșe galbene zdronțose sau palaneață.

sursă știre și foto agerpres.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA