Acasăsinucidere maramuresJandarmii maramureşeni asigură ordinea publică la Bobotează şi Sf. Ioan

Jandarmii maramureşeni asigură ordinea publică la Bobotează şi Sf. Ioan

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică la manifestările religioase organizate şi desfăşurate cu ocazia Bobotezei, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş au asigurat şi vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a acestor activităţi organizate la bisericile şi mânăstirile de pe raza judeţului Maramureş. 

Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, protecţia participanţilor, sprijinirea personalului lăcaşelor de cult în îndrumarea cetăţenilor către zona de împărţire a apei sfinţite, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale. Jandarmii maramureşeni îi sfătuiesc pe participanţii la aceste manifestări să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori, să manifeste spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate şi să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora. Tot odată, jandarmii maramureşeni vor asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării “Jocului de Sf. Ioan” din localitatea Onceşti, eveniment ce va avea loc în data de 06 ianuarie, începând cu ora 22.00.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA