INVESTIȚIE DE PESTE 2 MILIOANE DE EURO – Spitalul TBC din Baia Mare va fi extins și modernizat

0
1015
Sursă foto: www.spitalpneumobaiamare.ro

INVESTIȚIE DE PESTE 2 MILIOANE DE EURO  Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) “Dr. Nicolae Ruşdea” din municipiul Baia Mare urmează a fi extins şi modernizat prin POR 2014-2020 şi contribuţia municipalităţii, investiţie estimată la circa 10,8 milioane de lei, a precizat directoarea unităţii medicale, Gabriela Hofer.

Loading...

„Întreaga documentaţie, studiul de fezabilitate privind extinderea, dotarea şi modernizarea spitalului a fost aprobată de consilierii locali, investiţia fiind evaluată la 10.816.995,45 lei, inclusiv TVA. Va fi un proces de modernizare etapizat care s-ar putea întinde pe durata a doi ani de zile fără a fi afectat actul medical”, a declarat Hofer pentru Agerpres.

Potrivit acesteia, doar construcţiile şi montajul au fost estimate la aproape 6,7 milioane lei, iar dotările interne la 2, 5 milioane lei.

Proiectul vizează construcţia unui nou corp de clădire – demisol, parter şi patru etaje, ce va avea o suprafaţă totală de 1.700 de metri pătraţi. De asemenea, extinderea ambulatoriului de specialitate din spitalul TBC urmează a fi realizat prin finanţare POR 2014-2020, urmând a oferi spaţiu de lucru noilor specialităţi: alergologie, cardiologie şi boli de nutriţie, spitalizare de zi.

Până în anul 2007, spitalul TBC a deservit îndeosebi muncitorii din industria minieră, din metalurgie şi geologie, iar după închiderea acestor sectoare, spitalul şi-a diversificat serviciile medicale spre alte profiluri decât cel iniţial.

 

Sursă info: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.