ÎNCEPE DEMOLAREA! – Acoperișurile ilegale, date jos. Primarul Cherecheș a inițiat un proiect menit să remedieze această problemă

4
4215

ÎNCEPE DEMOLAREA!  Evenimentele meteorologice extreme din după-masa zilei de 28 mai 2019, care au afectat în mare parte municipiul Baia Mare, la nivelul pagubelor produse atât pentru cetățeni cât și pentru clădiri ale municipalității și alte instituții, au fost aduse în atenția consilierilor locali de către primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheș  în cadrul ședinței de Consiliul Local și dezbătute în cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență, ambele convocate pentru data 29 mai 2019.

Primarul Cătălin Cherecheș a propus măsuri concrete pentru reglementarea situației șarpantelor construite în nelegalitate și a subliniat modul în care vor fi abordate  șarpantele, în special cele construite nelegal, declarând că se dorește realizarea unui regulament aprobat de către Consiliul Local prin care să se realizeze o procedură de urgență. Cei care au șarpante construite ilegal vor fi somați având un termen pentru desființare foarte scurt, dar totuși rezonabil.

Aș vrea foarte mult să ne gândim la modul în care, din perspectivă estetică dar și din perspectiva siguranței cetățeanului, putem să intervenim să demolăm aceste șarpante,  să facem izolarea exclusivă a planșeelor acestor blocuri, bineînțeles cu punerea în funcțiune a scurgerilor pentru apele pluviale și doar în cazuri excepționale, acolo unde există disponibilitatea  financiară a proprietarilor, să se realizeze șarpante cu caracter legal, cu proiect  inclusiv. Proiectul odată introdus  în regulament să poată să fie finanțat de autoritate în acest sens”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

 

O altă posibilitate propusă de către primarul Cătălin Cherecheș  consilierilor locali este aceea de a prelua tot ceea ce înseamnă drepturi asupra planșeelor. Acolo unde situația tehnică, respectiv structura blocului, permit municipalității să facă aceste lucrări de mansardare, cu respectarea prevederilor tehnice, inclusiv cu lift acolo unde este cazul, iar aceste mansarde- apartamente din mansardă să poată fi preluate în  patrimoniul municipiului. Ar crește astfel  numărul de locuințe care se pot acorda spre închiriere persoanelor tinere și celor aflate  într-o situație socială dificilă.

 

Important de știut despre procedura de despăgubire pentru autoturismele avariate

 

În cadrul Ședinței de Consiliu Local a fost discutată posibilitatea ca Guvernul României să despăgubească cetățenii păgubiți de condițiile meteorologice extreme din municipiu.

Vreau să menționez din start că până în momentul în care Guvernul României, din fondurile de rezervă la dispoziția primului ministru, va acorda sumele necesare cu destinație specială pentru despăgubirea persoanelor  fizice, municipiul nu poate să facă niciun demers în acest sens. Sper că există bunăvoința la nivel de guvern pentru a se acorda aceste fonduri, nu ca și în anii precedenți în care în primă fază când se termina ploaia guvernul spunea că vor acorda astfel de despăgubiri după care lucrurile se modificau în mod radical și doar autoritățile locale și instituțiile publice  trebuiau să facă acest lucru”, a mai declarat Cătălin Cherecheș.

 

ActualMM

Te-ar mai putea interesa

Loading...

4 COMENTARII

  1. Asigura-ți domn’le acoperișul proprietății private sa nu cada pe alte proprietăți private. Sau pune-te în locul celor cărora le-au fost distruse bunurile de către o construcție ilegala fără proiect și executata de „meșteri”. Nu o lua personal e doar o opinie

  2. Felicitări. Doar prin astfel de masuri devenim oraș european. Așteptăm demolarea garajelor și transformate în parcări cu plata. Succes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.