FOTBAL- Meci amical între Sport Team Baia Mare și Unirea Săsar, scor 2-2

0
217

FOTBAL  Meciul s-a disputat marți 16.07.2019, pe terenul din satul Săsar, locație unde echipa din Baia Mare, urmează să dispute vineri 19.07.2019, ediția a VII-a a cupei Sport Team.Echipa din Baia Mare a întâlnit o echipă formată din jucători tineri, care este posibil să se înscrie în Liga a V-a, și numai lipsa de omogenitate a facut să nu înscrie goluri până în ultimele minute de joc.

Prima repriză a fost echilibrată, însă fără goluri, ambele echipe, ratând ocazii clare de a marca, cei doi portari Darius Săsăran și Darius Mihuț fiind „la posturi”. Partea a doua a meciului a fost controlată în mare parte de cei de la Sport Team, care reușesc să înscrie în min. 70 prin Sorin Bozântan, acesta „scapă” pe partea dreaptă în urma unui contraatac și șutează puternic în dreapta portarului Darius Săsăran de la gazde.(0-1).

În min. 80, oaspeții majorează scorul prin Bogdan Bîrle, care marchează cu capul peste jucătorii aparători și peste portarul care a ieșit hazardat pentru a prinde mingea.(0-2).Până la finalul jocului, cei din Săsar, forțează să înscrie, măcar golul de onoare, și chiar reușesc două goluri, prin Ioan Sărmășag și Florin Crișan, ambele pornind de pe partea stângă a direcției de atac, unde au găsit breșe în apărarea oaspeților, primul în min. 85 și al doilea în ultimul minut de joc,(2-2), respectându-se zicala „că 2-0, este cel mai periculos scor”.

Arbitrajul a fost asigurat de Alexandru Bela, Andrea Mărieș și Raul Cormoș.

 

Echipele:

Unirea Săsar: Ioan Sărmăsag, Andrei Pop, Adrian Fârte, Antonio Arany, Marian Lupșe, Daniel Buznea, Florin Crișan, Csabi Kovacs, Nicolas Turc, Alin Mureșan, Călin Talpoș, Denis Topan, Bogdan Trincă, Darius Săsăran, Alexandru Gherasim, Marius Ruse și Radu Nemeș.Antrenor Radu Nemeș.

Sport Team: Darius Mihuț, Gheorghe Mateaș, Dorin Avram, Vasile Terec, Marius Hindli, Cristian Măgurean, Ionuț Șimon, Marian Sabadâș, Florin Florea, Ionuț Pop, Daniel Gheighiș, Cristian Bărbos, Rares Pop-Popescu, Bogdan Trif, Gavrilă Alin, Sorin Bozântan, Bogdan Bîrle, Edy Costin și Florin Frenț.Andrenor Ioan Marchiș.

După această partidă, echipa Sport Team organizează vineri 19.07.2019, de la ora 15.00, pe același teren, ediția a VII-a, a cupei Sport Team.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.