EXPLOZII ÎN SPANIA – Peste 30 de persoane au fost rănite, printre care și o româncă

0
520

EXPLOZII ÎN SPANIA  Potrivit informațiilor obținute de StirileTVR.ro, o româncă se află printre zecile de persoane rănite în urma unor explozii produse în apropierea Madridului, la o hală de reciclare a reziduurilor periculoase. Românca este în afara oricărui pericol.

35 de oameni au fost răniți, dintre care 3 sunt în stare gravă, potrivit agenției EFE.

Unul dintre muncitori, un bărbat în vârstă de 37 de ani, a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului, în timp ce unul dintre colegii săi, în vârstă de 42 de ani, are arsuri pe 18% din corp. O femeie de 22 de ani și-a fracturat bazinul după ce a căzut în timpul incendiului. 10 persoane au fost transportate la mai multe spitale cu răni minore, iar două au primit primul ajutor pe loc.

Alte 20 de victime cu răni minore au mers singure la spitalul Sureste din Arganda, potrivit serviciilor de urgență. 8 ore au fost necesare pentru ca pompierii să controleze flăcările. Nu se știe care a fost cauza exploziilor. Fumul care se putea vedea de la mai mulţi kilometri era toxic și a obligat autoritățile să închidă  școlile din zonă.

Puterea deflagrațiilor a provocat daune şi în alte hale industriale din apropiere.

Fabrica afectată se află în Arganda del Rey, un oraş cu 10 mii de rezidenți români. Ambasada României de la Madrid a subliniat că păstrează legătura cu autoritățile spaniole. Este pentru a doua oară în mai puțin de 4 ani când un incendiu izbucnește la această hală.

 

Sursă info.

Sursă foto.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.