”Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?” (Matei 8, 23-27)

Pericopa evanghelică de astăzi ne aduce mărturie despre o situaţie petrecută în realitate. Domnul Iisus Hristos împreună cu ucenicii au urcat într-o corabie pentru a străbate Marea Galileii. Din senin s-a stârnit o mare furtună, iar vântul puternic a format valuri mari care acopereau corabia. Ucenicii se căzneau să ajungă cu bine la mal; erau pescari încercaţi, însă acum lucrurile păreau fără ieşire.

Şi atunci au început să strige: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim!“ Iar Domnul Hristos i-a mustrat: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?“ Apostolii se temeau de valurile mari, uitând că lângă ei era chiar Cel care stârneşte sau potoleşte furtunile.

Somnul Domnului Hristos era de fapt „somnul“ sau amorţirea puţinei lor credinţe. La glasul Lui, valurile se potolesc, iar din sufletele noastre dispar furtunile şi ne regăsim liniştea şi pacea.

Sfântul Vasile cel Mare aşa ne învaţă, „să nu trecem cu vederea cele sperate, de grija celor prezente“. (Pr. Dumitru Paduraru)