AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Să cugetăm cele ale lui Dumnezeu

EVANGHELIA ZILEI – Să cugetăm cele ale lui Dumnezeu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Atunci a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristosul. De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. (Matei 16, 20-24)

Domnul Iisus Hristos a spus Ucenicilor Săi că va merge în Ierusalim, va muri şi apoi va învia. Atunci, Petru L-a îndemnat să renunţe la acest gând. Ar fi păcat de Tine şi de tinereţea Ta să-Ţi pierzi viaţa, a spus Petru.Pentru acest gând a fost mustrat – „tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu!“.

Pentru că suntem în post, în multe din reacţiile celor din jurul nostru găsim gânduri care sunt potrivnice lui Dumnezeu. Avem ocazia să auzim tot felul de scuze prin care evităm să facem ceva pentru suflet. Boala, lipsa timpului, lenea sau ignoranţa, ne ţin departe de ceea ce trebuie să facem în post.

Oare am postit mai mult când eram mai sănătoşi? Oare gândurile noastre sunt în acord cu ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi? Cum ar trebui să fie un post pentru a fi pe placul nostru? Parcă am fi tentaţi să spunem: Doamne, nu-Ţi lua crucea! Este grea şi apăsătoare! Acestea sunt gândurile unui adevărat creştin? (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA