”Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla”. (Ioan 10, 1-9)
Pericopa evanghelică de astăzi ne mărturiseşte despre Păstorul cel bun şi despre oile Sale. Aşa s-a caracterizat Domnul Iisus Hristos, ca fiind un Păstor bun.
Asemeni unui bun şi grijuliu păstor, Domnul Hristos are pentru fiecare un cuvânt de îmbărbătare, spre fiecare priveşte cu blândeţea unui părinte, fiecăruia îi oferă hrană, apă şi ocrotire. El a fost şi este model pentru toţi cei care vor să devină păstori de suflete şi conducători ai oamenilor.
Un astfel de exemplu este şi voievodul serbat astăzi, Sfântul Ştefan cel Mare. Fiind domnitor al Moldovei s-a îngrijit ca ţara şi supuşii săi să aibă linişte şi pace. A avut de înfruntat vremuri tulburi şi lăcomia vecinilor, însă a stat ca un neadormit şi destoinic ostaş la hotarele ţării. Când a învins a mulţumit lui Dumnezeu pentru ajutor, când a fost învins a primit acest lucru cu smerenie.
De la Mănăstirea Putna, Sfântul Ştefan ne păstoreşte cu autoritatea unui voievod. El nu a murit, ci încă veghează la hotarele ţării. (Pr. Dumitru Păduraru)
