AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Cuvintele Mântuitorului sunt picături din veşnicia divină

EVANGHELIA ZILEI – Cuvintele Mântuitorului sunt picături din veşnicia divină

spot_img

DISTRIBUIȚI

Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Şi le-a spus o pildă: Vedeţi smochinul şi toţi copacii: Când înfrunzesc aceştia, văzându-i, de la voi înşivă ştiţi că vara este aproape. Aşa şi voi, când veţi vedea făcându-se acestea, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (Luca 21, 28-33)Evanghelia de astăzi este o continuare a cuvântării rostite de Domnul Iisus Hristos în legătură cu dărâmarea Ierusalimului şi cea de a doua venire a Sa. Astfel, Mântuitorul i-a pregătit pe ucenicii Săi pentru vremea judecăţii.

Hristos Domnul ne-a arătat că va veni un timp al prigoanelor şi al suferinţelor. Toate aceste încercări fac parte din planul divin al lui Dumnezeu şi vor fi depăşite prin credinţă şi nădejde în ajutorul Lui.

El ne spune că cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Sale nu vor trece. Cuvintele Sale sunt mai presus de cer şi de pământ, deoarece sunt cuvinte divine.

În Sfintele Evanghelii vedem că tot ce a rostit Domnul Hristos este absolut impresionant. Chiar şi cei din timpul Său au recunoscut că nimeni nu a mai rostit cuvinte cu atâta înţelepciune.

Peste veacuri, fiecare generaţie a descoperit sublimitatea învăţăturilor Fiului lui Dumnezeu. Aceste învăţături ne cuprind sufletul şi-l înalţă spre Împărăţia lui Dumnezeu. Cuvintele Sale sunt picături din veşnicia divină. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA