AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Bunătatea este gândirea lui Dumnezeu înfăptuită de oameni

EVANGHELIA ZILEI – Bunătatea este gândirea lui Dumnezeu înfăptuită de oameni

spot_img

DISTRIBUIȚI

EVANGHELIA ZILEI Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte. De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul. Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune, odată ce sunteţi răi? Căci din prisosul inimii grăieşte gura. Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12, 30-37)

Când citim textele Sfintei Scripturi trebuie să aplicăm un principiu rostit de Mântuitorul: „Cine nu este cu Mine, acela este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine, acela risipeşte”.

Să nu uităm că vom fi judecaţi de Dumnezeu pentru: vorbe fără rost, bârfe, calomnii, defăimări şi minciuni. Toate acestea ne vor fi judecători. Atunci când facem evaluări nedrepte şi subiective în legătură cu semenii noştri, când îi discredităm, când nu îi respectăm, toate acestea nu rămân fără consecinţe. O inimă bună va oferi vorbe bune. O inimă rea nu poate da decât răutate.

Pericopa evanghelică de astăzi se încheie astfel: „Din cuvintele tale te vei îndreptăţi, din cuvintele tale vei fi osândit”. Cu un cuvânt ne putem mântui, cu un cuvânt ne putem osândi. Sfântul Ignatie Teoforul aşa ne învaţă: „Bunătatea este gândirea lui Dumnezeu înfăptuită de oameni!” (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA