AcasăEvenimentSportETAPELE TREC, PUNCTELE SCAD - FCM Baia Mare se apropie cu pași...

ETAPELE TREC, PUNCTELE SCAD – FCM Baia Mare se apropie cu pași repezi spre desființare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Etapele trec, punctele scad. Se întâmplă la Baia Mare, la echipa ce evoluează în play-off-ul Seriei a II-a, cea care a fost la un pas să elimine Steaua în optimile Cupei României. Mult timp aflată pe prima poziţie a Ligii 2, FCM chiar îşi făcuse speranţe că poate promova în acest sezon, însă iată că probleme financiare o macină din ce în ce mai rău şi, dacă nu şi le va rezolva în scurt timp, va ajunge să fie exclusă din campionat.

Băimărenii au aflat în ziua meciului cu UTA Bătrâna Doamnă că stau şi mai slab în campionat. Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a decis în şedinţa de pe 11 mai să scadă încă patru puncte grupării antrenate de Dorin Toma fiindcă nu şi-a achitat datoriile faţă de foştii jucători Marius Hodor şi Vasile Gherman, astfel că FCM-ul are acum doar 13 puncte în clasament, cu patru mai puţine faţă de cu cât începea play-off-ul. Este a doua depunctare pentru băimăreni, în total acestora scăzându-li-se opt puncte. În plus, clubul are interzis dreptul de a transfera şi/sau legitima noi jucători.

”Comisia în baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, sancţionarea ACS FC Municipal Baia Mare cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 21.04.2016 – 05.05.2016.

Comisia a acordat termen în data de 25.05.2016, ora 15.00, dată la care clubul să prezinte dovada plăţii faţă de creditorul Hodor Marius Vasile pentru a evita în continuare depunctarea”, e verdictul comisiei în cazul litigiului dintre FCM Baia Mare şi Marius Hodor, unul asemănător fiind dat şi în speţa Vasile Gherman.

FCM Baia Mare începea play-off-ul cu 17 puncte, iar în cele şase etape desfăşurate în acest turneu a înregistrat patru înfrângeri, o victorie şi un egal. Ajunsă acum la 13 puncte în clasament, FCM nu mai are nicio şansă la promovare, ba chiar îşi face griji pentru continuarea activităţii, deoarece depunctările vor continua dacă litigiile nu vor fi stinse.

În cele din urmă se poate ajunge chiar la excluderea din campionat, aşa cum a fost cazul echipelor FC Caransebeş şi Cetatea Târgu Neamţ în acest sezon.

În iarnă, atunci când mare parte dintre jucătorii aflaţi în lot decideau să îşi ceară drepturile la FRF, conducerea clubului a hotărât să îi dea afară sau să ajungă la o înţelegere cu ei, în sensul de a-i lăsa liberi de contract în schimbul banilor pe care îi aveau de primit.

Vlad Potecu, Mădălin Popa, Dănuţ Ivănică, Ionuţ Bratimă, Dragoş Ganea şi Cătălin Savin au fost jucătorii care în iarnă s-au despărţit de FCM. În acest moment, echipa are litigii cu Marius Hodor, Dragoş Ganea, Radu Leonte, Vasile Gherman şi Octavian Ormenişan.

Clasamentul actual al play-off-ului Seriei a II-a:

1.     UTA Bătrâna Doamnă     6     3     3     0     11-7     32 pct.
2.     Chindia Târgovişte     6     3     2     1     10-6     31
3.     Gaz Metan Mediaş     6     3     1     2     10-8     31
4.     CS Mioveni     5     2     1     2     8-8     24
5.     FC Braşov     5     1     0     4     9-15     22
6.     FCM Baia Mare*     6     1     1     4     9-13     13
*penalizată cu 4 puncte de Comisia de Disciplină a FRF. (prosport.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA