EDUCAŢIE – Vezi când încep tezele şi când este următoarea vacanţă

0
211

EDUCAŢIE Elevii din învățământul primar și preșcolarii s-au întors la şcoală. Tezele din semestrul I urmează să fie susţinute până în 13 ianuarie 2017. Elevii vor avea vacanța de iarnă între 24 decembrie 2016 — 8 ianuarie 2017.

EDUCAŢIE Ministerul Educaţiei a stabilit ca tezele din semestrul I să fie susţinute până în 13 ianuarie 2017, iar cele din semestrul al II-lea, până în 26 mai.

Elevii din clasa a VIII-a vor susţine tezele din semestrul al II-lea până în 19 mai, iar cei din clasele terminale de liceu, până pe 5 mai.

Elevii de la şcolile sau din clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor avea teze şi la limba şi literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare sau calificare profesională, an de studiu şi formă de şcolarizare.

De asemenea, elevii din clasele cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi străine, indiferent de specializare, vor susţine teză şi la limba străină respectivă.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în caz în care o lucrare scrisă semestrială se susţine la alegere dintr-o listă de discipline, elevii vor opta în scris pentru aceasta.

În învăţământul special care utilizează curriculumul şcolii de masă, se susţin tezele prevăzute pentru învăţământul de masă. În celelalte unităţi de învăţământ special se susţin teze la limba şi literatura română şi la matematică, începând cu clasa a VI-a.

Elevii vor avea vacanța de iarnă între 24 decembrie 2016 — 8 ianuarie 2017, vacanță intersemestrială în intervalul 4—12 februarie 2017, vacanța de primăvară — 19-30 aprilie 2017 și vacanța de vară — 17 iunie — 10 septembrie 2017.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 9 iunie 2017.

Programul național „Școala altfel” are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor.

Astfel, în funcție de ciclurile de învățământ școlarizate, unitățile de învățământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie — 2 decembrie 2016, 27 februarie — 31 martie 2017 și 15 mai — 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie — 2 decembrie 2016, 27 februarie — 31 martie 2017 și 15 mai — 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).

„Intervalul aferent programului „Școala altfel” nu coincide cu perioada în care se susțin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului”, precizează MENCȘ.

De asemenea, în zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.

Elevii care susţin anul viitor examenul de evaluare naţională au programată prima probă, cea la limba și literatura română, pe 19 iunie, iar proba la matematică se va da pe 21 iunie.

Ultima probă a evaluării naționale – Limba şi literatura maternă – va avea loc pe 22 iunie, iar rezultatele vor fi afișate pe 26 iunie până la ora 16,00 și în aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile până la ora 20,00.

Rezolvarea acestora se va face între 27 – 29 iunie, iar rezultatele finale după contestații vor fi făcute publice pe 30 iunie.

Anul viitor, examenul naţional de Bacalaureat va începe mai devreme, potrivit ordinului publicat miercuri de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Astfel, înscrierile pentru sesiunea de vară vor avea loc în perioada 22-26 mai 2017, faţă de 30 mai-3 iunie cum a fost anul acesta. Prima probă va fi susţinută pe 6-7 iunie 2017, faţă de 13-15 iunie cum a fost în 2016. Rezultatele finale se vor afişa pe 10 iulie 2017, faţă de 16 iulie 2016.

citiţi şi SCANDAL BAIA MARE – Elevă de 14 ani, bătută de colega de clasă. Imaginile au ajuns pe internet (VIDEO)

Ca urmare şi sesiunea de toamnă va avea loc mai devreme, respectiv în perioada 11-14 iulie se vor face înscrierile, iar pe 27 iulie se pot înscrie candidaţii care au promovat corigenţele.

sursa

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.