EDITORIALUL ZILEI – Lăsaţi intelectualii să vină la mine…

0
231

Conducerea PSD a anunţat, pe mai multe voci, că şi-ar dori să redeschidă dialogul cu intelectualitatea: cu cea de stânga, dar chiar şi cu cea de dreapta, deşi din ambele părţi se aud voci critice. Bună intenţie, nimic de zis! Să ne gîndim niţel…Cum putem citi această generoasă invitaţie?

  1. Poate fi vorba de o banală manevră electorală. Stăm bine cu „masele”, dar avem oarecari probleme cu „elitele”. Nu că ne-ar interesa foarte mult colaborarea lor, dar ar da bine, pentru imagine, cîteva voci „culturale” care să accepte, fie şi de formă, să ne pună în coşniţă două-trei vorbe bune. În ce mă priveşte, n-am a face reproşuri grave acestui mod de gîndire. E bine ca o formaţiune politică să-şi dorească o lărgire a spectrului ei de simpatizanţi şi e normal să aibă în vedere o strategie electorală cu eficienţă sporită. Ca să nu mai spun, că, oricum, e preferabil să auzim asemenea cordiale invitaţii, în locul vechilor lozinci feseniste: „Noi muncim, nu gîndim!”, sau „Moarte intelectualilor!” S-ar zice că lucrurile evoluează spre bine…
  2. Poate fi vorba de o decizie tactică: un semnal în plus că PSD, în forma lui actuală, încearcă să se departajeze de asocierea (nemeritată…) cu mentalitatea comunistă, pentru care intelectualii şi „personalităţile” aveau un rol secundar, în umbra „muncitorilor şi ţăranilor”, singuri reprezentanţi (numeric şi calitativ) ai „poporului”. Iarăşi, nu mă pot declara iritat că un partid politic îşi manifestă intenţia „democratică” de a acorda un statut de onorabilitate tuturor categoriilor sociale şi profesionale. Mi se pare mai mult decît recomandabil ca politicienii să ajungă, fie şi cu întîrziere, la concluzia că intelectualii, cu toate păcatele lor, nu sunt chiar de lepădat. Ba din contra: pot avea un decisiv impact mediatic asupra publicului.
  3. Poate fi vorba de pură retorică. Invocarea intelectualităţii, a „valorilor spirituale” sună, întotdeauna, bine într-un discurs cît de cît festiv. Ţine de ornamentica „de efect” a vorbirii. Că doar n-o să vorbim doar de „fabrici şi uzine”, de taxe şi investiţii, de pensii şi autostrăzi. „Băgăm” şi un damf de cultură, ceva „fin”, o piruetă abilă, care să arate că, în fond, suntem şi noi băieţi cu carte.

Nu mă grăbesc să decid care dintre variantele de mai sus e cea plauzibilă. Probabil că reţeta finală le-a inclus pe toate trei. Aş face, însă, cîteva observaţii, în atenţia pesediştilor de bună credinţă, dar şi a celor din alte partide, dispuşi să-şi apropie „intelectualitatea”. Mai întîi, aş face o deosebire între discursul dlui Iliescu şi cel al dlui Dragnea. Atît cît l-am cunoscut, dl Iliescu are, ca să zic aşa, un „complex” autentic al intelectualităţii. E, vorba foştilor lui tovarăşi de drum, un „intelectualist”: citeşte, merge la concerte şi s-ar bucura sincer ca, din cînd în cînd, să „schimbe idei” cu niscaiva „intelectuali”.

Pe dl Dragnea nu-l cunosc. Dar intenţia lui mărturisită nu era de ordinul unei generale deschideri spre cultură, ci de un ordin strict propagandistic: să atragem, „în mijlocul nostru”, intelectuali care „să-şi aducă contribuţia”…„Chiar dacă ne critică” (Vechi reflex al gîndirii PCR: intelectualii e bine să fie „cu noi”; a-i accepta – pînă la un punct –  şi pe cei „critici” e o concesie).

O a doua problemă este conţinutul specific al noţiunii de „intelectual” în România de azi. Aş zice că avem prea mulţi. Intri în puşcărie infractor şi ieşi intelectual, autor de cărţi, cititor de filozofie şi istorie. Doctoratele se dau pe bandă rulantă, plagiatul e socotit un moft, simplă „armă politică” în mîinile „detractorilor”, diplomele livrate de Colegiul Naţional de Apărare şi de Academia Naţională de Informaţii au devenit „populare”. Îţi vine să întrebi: de ce mai aveţi nevoie de „intelectuali”? N-aveţi destui? Păi numai rafinatele minţi care „fac analize” subtile, seară de seară, la Antena 3 şi ar trebui să vă fie deajuns.

Pe de altă parte, dacă ne punem problema să „activăm” politic resursele intelectuale ale ţării, trebuie să începem prin a reflecta asupra atractivităţii instituţiilor şi partidelor noastre. Intelectualii sunt mofturoşi. Vor să aibă interlocutori competitivi. E greu să-i seduci, promiţîndu-le un dialog constant şi „constructiv” cu personaje care – fie ei miniştri, parlamentari, sau lideri de partid – au dificultăţi de exprimare, îşi etalează, arogant, diferitele grade de semi- şi sfertodoctism, iar cînd le vine la îndemînă dau de pământ cu intelectualii calificaţi care nu le sunt pe plac.

Cum să vrei să atragi intelectuali, cînd nu dai doi bani pe Mircea Cărtărescu, cînd îi dai cu tifla lui Neagu Djuvara, sau cînd arunci în aer Institutul Cultural Român, pentru că nu-ţi place Horia Roman Patapievici. (Am văzut, fireşte, că dl. Dragnea recunoaşte greşeala „intervenţiei” politice în „reorganizarea” ICR, dar nu pot să nu mă întreb, unde era dl Dragnea în nefasta clipă a „erorii” şi de unde această bruscă „schimbare la faţă”?). Cînd s-au auzit minimale reacţii de partid faţă de bălăcărirea grobiană a diverşilor intelectuali care nu erau bine „orientaţi” politic? De ce s-ar îngrămădi intelectualii să caute cu lumînarea o solidarizare ideologică, sau măcar o tacla profitabilă cu de-alde Ponta, Palada, Codrin Ştefănescu, Maria Grapini, Pelican, Olguţa Vasilescu (deşi…), Marian Oprişan şi puzderie de mulţi alţii. Pînă şi un băiat „finuţ” ca Tăriceanu te face să roşeşti intelectualmente cînd vezi că nu poate folosi niciodată corect „care” şi „pe care”. Şi nici în celelalte culori ale spectrului politic lucrurile nu stau mai bine.

Nu intru, acum, în dezbaterea privind intelectualii de stînga şi de dreapta. Fapt e că cei de stînga, atîţia cîţi sunt şi atît cît sunt, nu se grăbesc să se alăture marii stîngi pesediste, ceea ce ar trebui să fie pentru cei de la vîrful partidului un prilej de autoanaliză şi nelinişte.

De intelectualii de dreapta nu mai vorbesc. Nici ei nu prea au unde să se aciueze. Care „dreapta”? Polarizarea „stînga-dreapta” este, la noi, o simplă chestiune de acomodare lucrativă. Nu umblăm cu convingeri, cu doctrine, cu consecvenţe. „Toţi suntem români, mai mult sau mai puţin oneşti”.
Andrei Pleșu

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.