AcasăOPINIIEDITORIALUL ZILEI - Diaspora și românii

EDITORIALUL ZILEI – Diaspora și românii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Să presupunem, pentru frumusețea discuției, că STS, SIE și SRI nu există. Să ne imaginăm, cu alte cuvinte, că voturile exprimate de românii de peste hotare n-au mai fost re numărate convenabil de nimeni. În situația asta putem spune că frații noștri din străinătate au influențat în mod decisiv, în 2009 și în 2014, alegerea președintelui României.

Avem, iată, un trecut care poate fi numit statistică. Cetățenii români din afara României au pus pe tronul României, în două rânduri, pe cel votat de ei. Dacă acești oameni de departe n-ar fi votat, președinții României n-ar fi fost Băsescu și Johannis, ci Geoană și, poate, Ponta.

Simplificat, unii le-au votat altora președintele. Alegătorii de aiurea, asupra cărora regimul politic nu are un efect direct, au decis cu cine să-și mănânce sufletul alegătorii din țară. Alegătorii care nu plătesc taxe statului român au stabilit președintele pentru cei care plătesc taxe statului român. Alegătorii care nu contribuie la viața de zi cu zi a României și asupra cărora regimul politic nu exercită o presiune nemijlocită au decis cine să-i călărească zi de zi pe cei rămași în țară.

Klaus Johannis, care continuă să creadă că a ajuns la Cotroceni pentru că au ieșit la vot românii din München și Milano, umblă cu modificarea legii votului din diaspora în gură ca un dog german cu papucul stăpânului. Societatea civilă, media și liberalii (care sunt văzuți la canalele de știri mai des decât erau văzuți țărăniștii la Canalul Dunăre – Marea Neagră) fac dezbateri despre votul electronic, votul prin corespondență poștală și listele pe care trebuie să se înscrie diaspora. Nimeni, însă, nu îndrăznește să pună întrebarea legitimă, subversivă și referitoare la fondul problemei: chiar toți românii de peste granițe ar trebui să voteze?

Să aruncăm o privire către lumea mai civilizată ca noi: suntem printre puținii care consideră că votul universal n-are legătură cu geografia și cu domiciliul permanent.

Danemarca, de pildă, acordă drept de vot doar cetățenilor care se află temporar în afara țării, dar locuiesc în rest în Danemarca. Cetățenii danezi stabiliți în altă țară nu pupă la urne. Englezii și scoțienii, ca să poată vota, trebuie să fi locuit cel puțin o dată în Marea Britanie în ultimii 15 ani și să fie înscriși pe liste în localitatea de origine. Nemții care trăiesc în afara Germaniei pot vota doar dacă au locuit în patrie cel puțin trei luni, de la vârsta de 14 ani, în ultimii 25 de ani. O altă condiție, care cere “familiaritatea personală și directă cu contextul politic din Germania”, are aerul imposibil și restrictiv al unei măsuri de exterminare electorală a diasporei. Ungaria ridică aceleași opreliști ca Danemarca, în timp ce țări ca Irlanda, Grecia, Andorra, Cipru, Malta, Israel nu le permit să voteze decât cetățenilor aflați în țară.

Comisia de la Veneția inventariază pentru 57 de state condițiile votului din afara granițelor și descoperă că numai patru din aceste state le îngăduie cetățenilor plecați să voteze fără restricții la alegerile generale. Cu excepția Franței, Portugaliei, Italiei și Elveției, restul lumii cercetate de Comisie pune diverse piedici, ridică anumite obiecții, stabilește restricții sau interzice de-a binelea. E un vot cenzitar, calibrat în universul distanță-timp, care ia în calcul cele trei tipuri de cetățeni dați la export: nepermanenți, semipermanenți și definitivi. Fiecare țară ia apoi în calcul limitarea dreptului de vot în afara teritoriului ei în funcție de patru parametri: interesul, cunoașterea, influența și efectul. Efectul votului asupra celui care votează atârnă cel mai greu în judecata statelor care decid aceste restricții.

Spre binele ei și al nostru, emigrația română trebuie înzestrată cu o putere electorală care să-i respecte drepturile și, în același timp, să protejeze libertățile celor rămași acasă. Politicienii și trompetele lor mediatice continuă să-i vândă pe românii plecați la muncă într-un ambalaj lucios pe care s-au obișnuit să scrie “valută”. Mitologia căpșunarului aducător de miliarde e construită strâmb și are pe frunte, îndesat până la urechi, nimbul exportului cu orice preț. Acest export e, în realitate, măsura prostiei unor guvernări care și-au lihnit și izgonit poporul, vânzându-l apoi ca materie primă.

Așa că, dacă Johannis mai are în vedere lucrul bine făcut, n-ar strica să arunce o privire la nemți. Ăia adevărați, din Germania.

Doru Bușcu, catavencii.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA