DUPĂ 20 DE ZILE – Incendiu de la sonda de gaz din Moftinu Mare a fost lichidat

0
433

DUPĂ 20 DE ZILE Intervenția de la Moftinu Mare, județul Satu Mare, unde un incendiu violent a izbucnit în urmă cu 20 de zile, a fost finalizată, sâmbătă, când gazul a fost captat în siguranță. Nu mai există pericol de explozie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare, după 20 de zile de la izbucnirea incendiului la sonda de gaz de la Moftinu Mare, intervenția pentru captarea în siguranță a gazului și închiderea sondei a fost finalizată.
Loading...

”Această misiune de amploare, desfășurată sub comanda integrată a inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a presupus, pe tot parcursul ei, coordonarea a două componente – cea de intervenție în vederea închiderii sondei, pe de o parte și cea de asigurare a protecției personalului și utilajelor care au acționat la fața locului, pe de altă parte”, potrivit ISU Satu Mare.

Flăcările de la sonda de la Moftinu Mare au fost stinse joi, de volumul mare de apă care venea din pământ, după ce la suprafaţă nu a mai ieşit deloc gaz. De asemenea, sâmbătă pompierii au reușit închiderea sondei, finalizând, astfel, intervenția.

Sute de pompieri din opt județe și specialiști din Canada au intervenit pentru stingerea incendiului.

Zilnic, la incendiul de la sonda de gaz au fost prezente echipaje medicale cu două ambulanțe SMURD. De asemenea, pe tot parcursul intervenției, zona a fost asigurată prin rotație, de echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un APIC Duster.

”Un alt aspect important, care a fost urmărit, în această perioadă, a fost cel de informare corectă și oportună a comunității. În acest sens, au fost organizate și desfășurate trei întâlniri, la care au fost invitați cetățenii comunei, cărora le-au fost prezentate imagini și filmări de pe amplasament și li s-au explicat operațiunile care trebuie desfășurate în vederea captării gazului.

La aceste întâlniri au participat: prefectul județului Satu Mare, reprezentanții Consiliului Local Moftin, reprezentanții I.G.S.U și reprezentanții firmei canadiene, care au prezentat pe rând măsurile întreprinse și au răspuns tuturor întrebărilor cetățenilor, asigurându-i că nu exista risc de propagare a incendiului la locuințele acestora și, de asemenea, ca s-au făcut măsurători specifice de identificare a posibilelor noxe și a nivelului de zgomot și ca nici acestea nu pun în pericol sănătatea cetățenilor”, a mai transmis ISU Satu Mare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.