DRAMĂ LA SUCEAVA – O fetiţă de 12 ani s-a sinucis din dragoste

0
255

DRAMĂ LA SUCEAVA O tragedie de nedescris s-a produs în comuna Moara, unde o copilă în vârstă de doar 12 ani, elevă în clasa a VI-a, și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se.

Fata, care provine dintr-o familie de gospodari respectată în comunitate, a fost găsită fără suflare într-o șură din curtea părinților, scrie Obiectiv de Suceava.

Fata în vârstă de 12 ani, elevă în clasa a VI-a la Scoala din Moara, a fost găsită de mama ei spânzurată în șura familiei. Fata își făcuse un prieten, un coleg de școală de care s-ar fi îndrăgostit.

Cei doi s-au certat și acesta ar putea fi motivul pentru care copila și-ar fi pus capăt zilelor. O altă ipoteză luată în calcul este că a luat o notă mică, fapt ce ar fi putut să o afecteze.

La data de 24 mai, pe la ora 18.45, polițiștii din Moara au fost anunțați prin 112 de către Ana B., din localitate, despre faptul că fiica ei, Maria, în vârstă de 12 ani, s-a spânzurat în șura din gospodărie.

În urma verificărilor făcute de oamenii legii a reieșit că fata locuia împreună cu părinții, iar într-o anexă a casei trăiau bunicii acesteia.

În dimineața de 24 mai a.c., fata a plecat la școală, iar părinții la serviciu. În jurul orei 14.30, Maria a fost sunată de mama ei, căreia i-a spus că ia masa, după care se apucă de învățat.

Mama sa nu a sesizat la telefon ceva suspect în comportamentul fiicei ei. Ultima persoană care a văzut-o pe minoră în viață a fost bunica sa, Ileana B., în jurul orei 13.30, când fata a venit de la școală.

La sosirea mamei de la serviciu, aceasta și-a căutat fiica în camera ei și văzând că nu se află acolo a verificat toată locuința, precum și anexa bunicilor, după care, la circa 50 de metri de locuință, într-o șură și-a găsit fiica spân­zurată de o grindă din lemn.

La fața lo­cului a sosit un echipaj SMURD, care a făcut manevre de resuscitare timp de 45 de minute, însă medicii nu au mai putut face nimic.

La examinarea cadavrului nu au fost găsite urme de violență. Cadavrul mino­rei a fost ridicat și transportat la mor­ga Spitalului Județean Suceava în ve­derea efectuării autopsiei medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii decesului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Colegii spun că fata își făcuse un prieten, un coleg de școală de care s-ar fi îndrăgostit. Cei doi s-au certat însă miercuri și acesta ar fi motivul pentru care fata și-ar fi pus capăt zilelor. Totuși, există voci care susțin că Maria s-ar fi sinucis deoarece ar fi luat o notă mică la școală, iar acest lucru ar fi afectat-o destul de tare.

„Fata era singurul copil al familiei. Părinții erau oameni gospodari, care nu au produs niciodată probleme în comunitate. Se pare că fata ar fi luat o notă mai mică la școală”, a declarat primarul comunei Moara, Eduard Ferdinand Dziminschi.

Ipoteza conform căreia minora și-ar fi pus capăt zilelor pare de necrezut pentru directorul școlii din Moara, Constantin Gaube. Acesta a precizat că în ultima perioadă fata a avut un comportament normal și nu a avut probleme cu nimeni.

„Eleva a avut un comportament normal, nu a avut devieri, nu s-a certat cu profesorii sau cu colegii. Este un eveniment neplăcut pentru orice colectivitate, mai ales pentru familie, despre care nu aș dori să comentez prea mult”, a spus Constantin Gaube.

Ancheta polițiștilor va scoate la iveală motivele exacte pentru care o copilă în vârstă de doar 12 ani și-a pus capăt zilelor într-un mod atât de cumplit.

sursa

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.