DOLIU ÎN ROMÂNIA – Regele Mihai a murit

0
268

DOLIU ÎN ROMÂNIA Vestea tragică despre ultimul suveran al României a fost anunţată printr-un comunicat transmis de Casa Regală.

Regele Mihai era grav bolnav, după ce, la începutul lunii martie 2016, a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.

Loading...

Regele Mihai a murit la reşedinţa sa din Elveţia, după o îndelungă suferinţă.

Pe 6 noiembrie, Casa Regală a anunţat că starea de sănătate a lui Mihai I s-a înrăutăţit. Principesa Margareta şi Principele Radu au plecat în Elveţia, pentru a fi alături de fostul suveran al României şi pentru a discuta cu medicii.

„Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei”, afirma comunicatul Familiei Regale.

În ultimele luni, Majestatea sa a stat în reşedinţa sa elveţiană, unde a fost atent supravegheat de medici.

Potrivit informaţiilor transmise de Casa Regală, alături de fostul monarh au fost şi două măicuţe, care i-au oferit asistenţă.

Pe 24 octombrie, Regele Mihai a împlinit 96 de ani, iar ziua sa a fost marcată discret, la reşedinţa sa din Elveţia.

Pe 1 august 2016, Regina Ana a încetat din viaţă într-un spital din Morges.

Funeraliile regale au fost organizate pe 13 august, regina fiind înmormântată la Curtea de Argeş. Regele nu a putut participa la funeralii.

După retragerea regelui din viaţa publică, Casa Regală a fost reprezentată în toate acţiunile publice de fiica sa, Principesa Margareta, Custodele Coroanei României.

Sursa info

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here