AcasăMARAMURESUL ISTORICDE ATÂTA SALVARE NU VA MAI RĂMÂNE NIMIC - O nouă întâlnire...

DE ATÂTA SALVARE NU VA MAI RĂMÂNE NIMIC – O nouă întâlnire de lucru a salvatorilor satului maramureşean

spot_img

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 18 februarie 2015, prefectul judeţului Maramureş, ing. Anton Rohian si Ordinul Arhitecţilor din România – filiala Maramureş au organizat o întâlnire de lucru in teren a Grupului de Iniţiativă pentru Salvarea Satului Maramureşean. Întâlnirea a avut ca punct de pornire comuna Budeşti, un exemplu pozitiv in ceea ce priveşte păstrarea si salvarea patrimoniului material local.

La întâlnirea de lucru au participat: Ştefan Păscucz – preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România – filiala Maramureş; Laura Ghinea – preşedinte UAPR Baia Mare; Mircea Dinculescu – arhitectul sef al municipiului Baia Mare; Codruţa Radu – arhitectul sef (interimar) al judeţului Maramureş; Vasile Liviu Tămaş – primarul comunei Budeşti; Mihai Ivaszuk – primarul comunei Ocna Şugatag; Maria Ficzai – viceprimarul comunei Ocna Şugatag; Gheorghe Bohotici – primarul comunei Deseşti; Mihai Nemeş – primarul comunei Călineşti; Delia Ardelean – inspector şcolar general adjunct al ISJ Maramureş; Cornel Cusner – SC Rustic SRL; Mihai Barlea – restaurator; Mircea Mihnea – „Casa Maramureşeană”; directorii şcolilor gimnaziale si ai Căminelor Culturale din comunele de pe Valea Cosăului, preoţi si artişti populari din zonă.

După discuţiile preliminare din sala de festivităţi a Căminului Cultural al comunei Budeşti s-a trecut la efectuarea unui inventar preliminar monumentelor si al caselor vechi din localităţile Budeşti, Ocna Şugatag si satul Breb si al căror proprietari au posibilitatea, sau disponibilitatea, de a le renova.

Totodată, prefectul judeţului, ing. Anton Rohian a precizat ca s-au început deja demersurile pentru iniţierea unui proiect de lege destinat salvării si protejării arhitecturii tradiţionale din Maramureş si Bucovina. In acest sens reprezentantul Guvernului României in teritoriu a purtat o serie de discuţii cu parlamentari maramureşeni.

In satul Breb, prefectul Anton Rohian a vizitat si casele de lemn care aparţin fundaţiei „Mihai Eminescu Trust” si care au fost restaurate cu ajutorul prinţului moştenitor al Coroanei Marii Britanii,  Charles de Wales. Alteţa Sa Prinţul Charles a fost chiar in urma cu câţiva ani in satul Breb. De atunci, a declarat public in repetate rânduri  faptul că este fascinat de arhitectura tradiţională si de cultura lemnului din zona Maramureşului.

Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA