DACĂ AU TERMINAT FACULTATEA PE LOCURILE FĂRĂ TAXĂ – Absolvenţii de studii superioare ar putea fi obligaţi să lucreze în țară o perioadă

0
212
foto https://vivafm.ro

DACĂ AU TERMINAT FACULTATEA PE LOCURILE FĂRĂ TAXĂ  Ministerul Educației este preocupat de plecarea din țară, de obicei la muncă în alte state UE, a românilor cu studii superioare.

El nu exclude ca, „în măsura în care va fi posibil”, să fie puse în dezbatere măsuri care să impună absolvenților de studii superioare beneficiari de locuri subvenționate de la bugetul de stat să lucreze în România o perioadă egală cu cea a studiilor superioare subvenționate de stat.

O astfel de propunere a fost inclusă și de Academia Română în „Strategia de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani”.

Totodată, și președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat recent că unii oameni de afaceri i-au semnalat că se confruntă cu un deficit de specialiști, inclusiv din cauza plecării din țară a absolvenților de studii superioare școliți pe banii statului.

În luna februarie, la momentul la care Academia a avansat ideea ca absolvenții de facultate să fie obligați să muncească în țară pe o durată cel puțin egală cu cea a studiilor universitare bugetate, restituind astfel banii cheltuiți de stat pe anii de facultate, reprezentanții studenților au acuzat practici totalitare, arătând că absolvenții din România trebuie să fie lăsați să se angajeze oriunde în Spațiul european după terminarea facultății, pe o piață a muncii liberă.

Ministerul de resort, într-un document redactat recent și prezentat acum de Profit.ro, arată că introducerea acestei condiționări a absolvenților care au studiat pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, mai exact fără plată, poate fi efectuată prin modificarea Legii educației 1/2011, semnalând că astăzi, pentru a beneficia de finanțare de la bugetul de stat, legislația românească nu impune studenților alte constrângeri în afara performanței academice.

Poziția a fost formulată după ce ministerul a fost abordat, la nivel politic, cu ideea (prezentată mai jos) a introducerii unui contract pe care studenții aflați pe locuri subvenționate de stat să-l semneze la începerea studiilor și prin care să accepte această condiționare: În documentul citat, Ministerul Educației avansează un răspuns diplomatic, dar în care nu exclude categoric obligarea studenților de a rămâne în țară la finalizarea studiilor, apreciind că poate exista o discuție pe această temă „în măsura în care va fi posibil”.

Continuarea AICI

Sursa foto

citeşte şi CEL MAI FRUMOS BRAD DIN ROMÂNIA (GALERIE FOTO) – Simbolul Crăciunului a ajuns în Baia Mare. Vezi când va fi inaugurat, alături de iluminatul ornamental de sărbători

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.