CRIMINALI ÎN SERIE – Un medic și o infirmieră au zguduit Italia cu crimele lor. Aceștia sunt suspecți că ar fi omorât intenționat peste 80 de persoane

0
503

CRIMINALI ÎN SERIE  Un număr foarte mare de decese doar la un spital și doar când un anumit medic era de gardă. Aceste particularități au atras atenția anchetatorilor italieni care au descoperit cum un medic anestezist împreună cu amantă să au ucis zeci de persoane cu ajutorul medicamentelor. Cazul a șocat autoritățile și opinia publică italiană.

Loading...

„Din când în când, simt nevoia să omor pe cineva. Am nevoie de asta…”. Într-una din înregistrările telefonice realizate de anchetatori, Laura Taroni (41 de ani) , infirmieră la spitalul din Saronno (Lombardia) , își mărturisește impulsurile criminale amantului ei, medicul anestezist Leonardo Cazzaniga (60 de ani), care lucra în aceeași unitate medicală.

Arestați săptămâna trecută de carabinieri și inculpați pentru crime cu premeditare, cei doi sunt suspectați de moartea unor pacienți cu vârste înaintate (unii suferind de boli aflate în faza terminală) dar și de uciderea soțului și mamei Laurei Taroni, ale căror corpuri au fost repede incinerate. ”Ce s-a întâmplat, depășește imaginația”, a comentat Beatrice Lorenzin, ministrul italian al Sănătății, după ce a ascultat înregistrările convorbirilor celor doi. În cursul investigațiilor , care au început acum doi ani, anchetatorii s-au interesat de un număr mare de decese (40) , survenite în perioadă 2011 și 2014, de fiecare data când doctorul Cazzaniga se afla de gardă în unitatea de urgențe.

Aproximativ 30 de decese sunt considerate ”suspecte” în timp ce cinci sunt calificate omucideri. Pe această listă neagră figura și tatăl medicului, decedat în 2013, după ce a fost spitalizat în faza terminală, iar presă italiană avansează cifre înspăimantătoare-peste 80 de omoruri.

Potrivit mărturiilor colegilor din spital, Leonardo Cazzaniga era un medic ”atipic”, coleric însă experimentat. ”Când punea un diagnostic, nu se înșela niciodată”, relatează aceștia, citați de presa italiană. Amator de literatură antică, a cerut voie să-și ia din birou o colecție de poezie greacă, în momentul când a fost arestat. Se autointitula „un înger al morții care-și întinde aripile”, au raportat mai mulți infirmieri.

 

Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.