CORUPȚI – Fost ministru francez al bugetului, judecat pentru evaziune fiscală și spălare de bani

0
171

Fostul ministru francez al bugetului Jerome Cahuzac a compărut luni în fața justiției, fiind acuzat de fraudă fiscală, spălare de bani și pentru declarare incompletă a averii, dar a ridicat imediat o problemă juridică susceptibilă să întârzie procedura, informează AFP.

La începutul anului 2013, Cahuzac asigura presa și parlamentul că nu ar fi deținut vreodată un cont în străinătate, declarație infirmată ulterior de mărturii care au pus serios în încurcătură președinția lui Francois Hollande.

După trei ani de atunci, Jerome Cahuzac (63 de ani), supranumit de presă ‘Pinocchio din Bercy’ (referitor la adresa Ministerului Finanțelor), riscă o condamnare de până la șapte ani închisoare și o amendă de două milioane de euro pentru evaziune fiscală, spălare de bani și pentru că și-a ‘diminuat’ patrimoniul în declarația făcută la intrarea în guvern.

Dispărut din viața politică, el s-a prezentat în fața instanței de la Palatul de Justiție din Paris drept simplu ‘pensionar’, lăsându-și apoi avocații să pledeze.

Aceștia au subliniat că clientul lor și-a plătit datoria la fisc cu majorare și au contestat cumulul de sancțiuni penale și fiscale.

Ironic, procurorul Jean-Marc Toublanc a amintit că Jerome Cahuzac își asumase în politică rolul de luptător împotriva evaziunii fiscale: ‘Când era ministru, el a impus votarea unei legi prin care se înăspreau sancțiunile pentru fraudă fiscală. În prezent, legea nu ar trebui să i se aplice și lui ?’

Tribunalul își va pronunța miercuri decizia dacă respinge argumentele apărării, caz în care procesul va continua până în 19 februarie, sau va transmite dosarul Consiliului constituțional, ceea ce ar duce la amânarea audierilor.

Jerome Cahuzac este judecat împreună cu fosta lui soție Patricia Menard, bancherul elvețian Francois Reyl și un avocat stabilit în Dubai, Philippe Houman.

Împreună, ei au ascuns fiscului francez o parte din veniturile obținute de la o clinică specializată în implanturi capilare, pe care Jerome Cahuzac — chirurg de formație — o deținea împreună cu soția sa, dar și venituri obținute în calitate de consilier al unor laboratoare farmaceutice.

Ei s-au dedat la manevre între 1992 și 2013 a căror descriere de către anchetatori oscilează între roman de aventuri și manual de delincvență financiară internațională, estimează AFP.

Astfel, sub numele de cod ‘Birdie’, Jerome Cahuzac primise în două rânduri câte 10.000 de euro pe o stradă din Paris. Iar când secretul bancar elvețian a început să se fisureze în 2009, cei circa 600.000 de euro pe care îi deținea acolo într-un cont Cahuzac au fost virați spre Singapore, făcând ocol printr-o societate-fantomă înregistrată în Seychelles.

Banii i-au servit pentru vacanțe somptuoase în Corsica și a cumpăra apartamente copiilor săi în Londra.

De atunci, Patricia Cahuzac a revândut apartamentele și a achitat o datorie de peste două milioane de euro. Fostul ministru și-a reglementat și el situația fiscală.

Confidențele lui sunt rare și nu-și recunoaște nici în prezent integral vina. ‘Mi-am construit viața politică în mod scrupulos onest’, dar acceptând să devin ministru am făcut ‘eroarea vieții mele’, susținea el în 2014.

O ‘eroare’ care l-a costat scump pe președintele socialist Francois Hollande, care promisese în campania electorală din 2012 o Republică exemplară după seria de scandaluri care întinaseră mandatul predecesorului său, Nicolas Sarkozy.

Afacerea Cahuzac a adus totuși măsuri de transparență în viața publică din Franța: peste 9.000 de decidenți publici, între care miniștri și parlamentari, au de acum înainte obligația de a-și declara patrimoniul unei comisii independente.

Această evoluție a permis demascarea altor abuzuri, între care cele ale unui secretar de stat, care întârziase să-și plătească impozitele și care a fost destituit din această cauză din guvernul socialist.

Treisprezece dosare au fost transmise justiției pentru declarații incomplete sau neconforme adevărului, între care cele ale constructorului de avioane Serge Dassault, senator al partidului lui Nicolas Sarkozy, și cele ale liderilor extremei drepte franceze, Jean-Marie și Marine Le Pen.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.